Recitale
(1) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1143/2014, Comisia trebuie să adopte formatul documentelor care servesc drept dovadă a eliberării de către autoritățile competente ale statelor membre a autorizațiilor pentru activități de cercetare sau de conservare ex situ a speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune, astfel cum se prevede la articolul 8. Pot fi eliberate autorizații și pentru producția în scopuri științifice și utilizarea ulterioară în scop medicinal a acestor specii.
(2) De asemenea, statele membre pot elibera, în cazuri excepționale și din motive imperioase de interes public, autorizații pentru efectuarea altor activități decât cele menționate la articolul 8 alineatul (1), astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (1), cu condiția autorizării din partea Comisiei. Conform articolului 9 alineatul (6), aceste autorizații trebuie eliberate în conformitate cu articolul 8 alineatele (4)-(8). Prin urmare, același format al documentului care servește drept dovadă a eliberării autorizațiilor trebuie să fie utilizat în sensul articolelor 8 și 9.
(3) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru specii alogene invazive,