Articolul text
Text integral
Rectificare la Modificări ale Regulamentului de procedură al Tribunalului ( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 217 din 12 august 2016 ) în loc de: se citește: în loc de: „În cauzele introduse în temeiul articolului 270 din TFUE, în cursul ședinței de audiere a pledoariilor, membrii completului de judecată, precum și avocatul general pot invita părțile să se pronunțe personal cu privire la anumite aspecte ale litigiului.”, se citește: „În cauzele introduse în temeiul articolului 270 din TFUE, în cursul ședinței de audiere a pledoariilor, membrii completului de judecată, precum și avocatul general pot invita părțile însele să își exprime punctul de vedere cu privire la anumite aspecte ale litigiului.” în loc de: „să convoace la întâlniri reprezentanții părților principale, părțile principale însele sau orice funcționar sau agent al instituției împuternicit să negocieze un eventual acord;”, se citește: „să convoace la reuniuni reprezentanții părților principale, părțile principale însele sau orice funcționar sau agent al instituției împuternicit să negocieze un eventual acord;”. în loc de: „să aibă, cu ocazia întâlnirilor prevăzute la litera (c), contacte separate cu fiecare dintre părțile principale, cu consimțământul acestora.”, se citește: „să aibă, cu ocazia reuniunilor prevăzute la litera (c), contacte separate cu fiecare dintre părțile principale, cu consimțământul acestora.” ELI: http://data.europa.eu/eli/proc_rules/2016/812(4)/corrigendum/2024-08-05/oj ISSN 1977-0782 (electronic edition)