Începe proba gratuită

Act UE 2016/31 · CELEX 32016O0031

Orientarea (UE) 2016/2298 a Băncii Centrale Europene din 2 noiembrie 2016 de modificare a Orientării (UE) 2015/510 privind punerea în aplicare a cadrului de politică monetară a Eurosistemului (BCE/2016/31)

Data act
02.11.2016
Intrare in vigoare
17.12.2016
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2016_344_R_0015
Status
In vigoare
bancă centrală piața Euro piață financiară politică monetară unică zonă euro

Recitale

(1) Realizarea unei politici monetare unice implică definirea mijloacelor, instrumentelor și procedurilor utilizate de Eurosistem, alcătuit din Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro (denumite în continuare „BCN”), pentru punerea în aplicare a acestei politici în mod uniform în statele membre a căror monedă este euro.

(2) În scopul operațiunilor de politică monetară, Eurosistemul poate desfășura licitații la rată fixă sau la rată variabilă. Orientarea (UE) 2015/510 a Băncii Centrale Europene (BCE/2014/60) (1) ar trebui modificată pentru a incorpora anumite detalii tehnice și editoriale necesare legate de etapele operaționale ale procedurilor de licitație.

(3) Eurosistemul consideră necesară modificarea criteriilor de eligibilitate și adaptarea măsurilor de control al riscurilor aplicabile instrumentelor de natura datoriei negarantate cu colateral, cu rang superior, emise de instituții de credit sau firme de investiții ori de entitățile strâns legate de acestea, în cadrul acestuia privind colateralul, pentru a ține seama de punerea în aplicare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2) în statele membre.

(4) Eurosistemul a elaborat un cadru unic pentru activele eligibile drept colateral, astfel încât toate operațiunile de creditare ale Eurosistemului sunt efectuate în mod armonizat prin intermediul punerii în aplicare a Orientării (UE) 2015/510 (BCE/2014/60) în toate statele membre a căror monedă este euro. Consiliul guvernatorilor consideră necesară introducerea anumitor modificări la cadrul Eurosistemului privind colateralul pentru a permite includerea structurilor de cupoane cu fluxuri potențiale de numerar negative pentru activele tranzacționabile.

(5) Eurosistemul impune furnizarea de date cuprinzătoare și standardizate la nivel de credit privind portofoliul de active generatoare de fluxuri de numerar care garantează titlurile garantate cu active. Datele la nivel de credit trebuie prezentate de părțile relevante unui registru de date la nivel de credit desemnat de către Eurosistem. Cerințele Eurosistemului pentru desemnarea registrelor de date la nivel de credit, precum și procesul efectiv de desemnare, trebuie clarificate mai bine în interesul transparenței.

(6) În scopul protejării adecvării colateralului din Eurosistem, ar trebui modificate criteriile de eligibilitate pentru creanțele private, în special criteriul privind restricțiile referitoare la executare. BCN ar trebui să ia măsuri specifice pentru a exclude sau atenua semnificativ riscul de compensare atunci când acceptă creanțe private drept colateral. Creanțele private inițiate înainte de 1 ianuarie 2018 care nu au făcut obiectul acestor măsuri pot fi mobilizate drept colateral până la 31 decembrie 2019, cu condiția îndeplinirii tuturor celorlalte criterii de eligibilitate.

(7) Pentru a proteja Eurosistemul împotriva riscului de pierderi financiare în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către o contraparte, activele eligibile mobilizate drept colateral pentru operațiunile de creditare ale Eurosistemului ar trebui supuse măsurilor de control al riscurilor prevăzute în partea a patra titlul VI din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60). Ca rezultat al examinării periodice a cadrului Eurosistemului de control al riscurilor, Consiliul guvernatorilor consideră că ar trebui efectuate mai multe ajustări.

(8) Activele eligibile trebuie să îndeplinească cerințele Eurosistemului privind calitatea creditului specificate în mecanismul de evaluare a creditului din Eurosistem (Eurosystem credit assessment framework – ECAF), care stabilește procedurile, regulile și tehnicile necesare pentru a asigura menținerea cerinței Eurosistemului privind standardele înalte de creditare pentru activele eligibile. În urma unei examinări a normelor ECAF, ar trebui efectuate modificări specifice, în special în legătură cu criteriile generale de acceptare pentru instituțiile externe de evaluare a creditului (external credit assessment institutions – ECAI) și cerințele operaționale suplimentare pentru ECAI în ceea ce privește obligațiunile garantate.

(9) Trebuie efectuate mai multe modificări tehnice minore în interesul clarității, de exemplu, în ceea ce privește terminologia referitoare la obligațiunile garantate.

(10) Prin urmare, Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60) ar trebui modificată în mod corespunzător,

Articolul 1

Modificări

Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60) se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică după cum urmează: (a) punctul 12 se înlocuiește cu următorul text: „12. «obligațiune garantată» (covered bond) înseamnă un instrument de natura datoriei cu dublu recurs: (a) direct sau indirect către o instituție de credit; și (b) către un portofoliu de acoperire de active-garanție dinamic, și pentru care nu există o segmentare în tranșe a riscului;”; (b) se introduce următorul punct 46a: „46a. «firmă de investiții» (investment firm) înseamnă o firmă de investiții în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;”; (c) punctul 48 se înlocuiește cu următorul text: „48. «obligațiune garantată de tip jumbo» (jumbo covered bond) înseamnă o obligațiune garantată cu un volum la emisiune de cel puțin 1 miliard EUR, pentru care cel puțin trei formatori de piață furnizează cotații regulate de vânzare și cumpărare;”; (d) punctul 71 se înlocuiește cu următorul text: „71. «alte obligațiuni garantate» (other covered bonds) înseamnă obligațiuni garantate structurate sau multi cédulas;”; (e) punctul 74 se înlocuiește cu următorul text: „74. «rating de credit public» (public credit rating) înseamnă un rating de credit care este: (a) emis sau avizat de o agenție de rating de credit înregistrată în Uniune și acceptată ca instituție externă de evaluare a creditului de Eurosistem; și (b) publicat sau distribuit pe bază de abonament;”; (f) punctul 88 se înlocuiește cu următorul text: „88. «obligațiune garantată structurată» (structured covered bond) înseamnă o obligațiune garantată, cu excepția multi cédulas, care nu este emisă în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (*1); (*1) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).”;" (g) punctul 94 se înlocuiește cu următorul text: „94. «obligațiune garantată conformă cu Directiva privind OPCVM» (UCITS compliant covered bond) înseamnă o obligațiune garantată care este emisă în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE;”. 2. Articolul 25 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), tabelul 4 se înlocuiește cu următorul text: „Tabelul 4 Etape operaționale în cadrul procedurilor de licitație Etapa 1 Anunțarea licitației (a) Anunț public al BCE (b) Anunț public al BCN și anunț direct către contrapărțile individuale (dacă se consideră necesar) Etapa 2 Pregătirea și prezentarea ofertelor de către contrapărți Etapa 3 Prelucrarea ofertelor de către Eurosistem Etapa 4 Alocarea și anunțarea rezultatelor licitației (a) decizia BCE de alocare a licitației (b) anunțul public al BCE privind rezultatele alocării Etapa 5 Certificarea rezultatelor individuale ale alocării Etapa 6 Decontarea tranzacțiilor”; (b) la alineatul (2), tabelele 5 și 6 se înlocuiesc cu următorul text: „Tabelul 5 Cronologia orientativă a etapelor operaționale în cadrul licitațiilor standard (orele sunt menționate conform CET) (3) Textul imaginii 11.30 a.m Anunțarea rezultatelor licitațiilor 3.40 p.m Anunțarea licitației 9.30 a.m Termenul pentru depunerea ofertelor de către contrapărți 11 a.m. 10 a.m. 9 a.m. 4 p.m. T+1 Ziua tranzacției (T) T-1 Tabelul 6 Cronologia orientativă a etapelor operaționale în cadrul licitațiilor rapide (orele sunt menționate conform CET) Textul imaginii Anunțarea licitației Anunțatea rezultatelor licitației Termenul pentru depunerea ofertelor de către contrapărți A patra oră A treia oră A doua oră Prima oră Ziua tranzacției (T) ” (3) Ora Europei Centrale (CET) ia în considerare trecerea la ora de vară a Europei Centrale." 3. La articolul 30, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) Licitațiile standard sunt anunțate de BCE în mod public în prealabil. În plus, BCN pot anunța licitații standard în mod public și direct către contrapărți, dacă se consideră necesar. (2) Licitațiile rapide pot fi anunțate de BCE în mod public în prealabil. În licitațiile rapide care sunt anunțate în mod public în prealabil, BCN poate contacta în mod direct contrapărțile selectate, dacă se consideră necesar. În cazul licitațiilor rapide care nu se anunță public în prealabil, contrapărțile selectate sunt contactate în mod direct de BCN.” 4. La articolul 43, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) BCE anunță în mod public decizia sa de alocare a licitației având în vedere rezultatele licitației. În plus, BCN pot anunța decizia BCE de alocare a licitației în mod public și direct către contrapărți, dacă se consideră necesar.” 5. La articolul 55a, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) În cazul sucursalelor, informațiile raportate în temeiul alineatului (1) se referă la instituția de care aparține sucursala.” 6. La articolul 61, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) BCE publică o listă actualizată a activelor tranzacționabile eligibile pe website-ul acesteia, în conformitate cu metodologiile indicate pe website-ul respectiv, și o actualizează în fiecare zi în care TARGET2 este operațional. Activele tranzacționabile incluse pe lista activelor tranzacționabile eligibile devin eligibile pentru utilizare în operațiunile de creditare ale Eurosistemului de la publicarea acestora în listă. Ca excepție de la această regulă, în cazul specific al instrumentelor de natura datoriei pe termen scurt cu decontare cu data valutei din aceeași zi, Eurosistemul poate recunoaște eligibilitatea de la data emiterii. Activele evaluate în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) nu se publică în această listă de active tranzacționabile eligibile.” 7. La articolul 63, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Pentru a fi eligibile, instrumentele de natura datoriei au una din următoarele structuri de cupoane până la răscumpărarea finală: (a) cupon fix, zero sau multi-step, cu calendar și valori predefinite ale cupoanelor; sau (b) cupon variabil, care are următoarea structură: rata cuponului = (rata de referință × l) ± x, cu f ≤ rata cuponului ≤ c, unde: (i) rata de referință este numai una din următoarele la un anumit moment: — o rată a pieței monetare din zona euro (de exemplu, EURIBOR, LIBOR sau indici similari); — o rată de swap cu scadență constantă (de exemplu, CMS, EIISDA, EUSA); — randamentul unei obligațiuni de stat din zona euro sau al unui index de astfel de obligațiuni cu scadență de un an sau mai mică; — un indice al inflației din zona euro; (ii) f (limită inferioară), c (limită superioară), l (efect de levier/reducere a efectului de levier) și x (marjă) sunt, dacă sunt prezente, numere care sunt predefinite la emisiune sau care se pot schimba în timp numai în conformitate cu un traseu predefinit la emisiune, unde l este mai mare ca zero pe întreaga durată de viață a activului. Pentru cupoanele variabile cu un indice al inflației ca rată de referință, l este egal cu unu.” 8. Se introduce următorul articol 77a: „Articolul 77a Restricții privind investițiile pentru titlurile garantate cu active Nicio investiție de sume înscrise în creditul conturilor bancare ale emitentului sau ale oricărui SPV intermediar în baza documentelor referitoare la tranzacție nu este constituită, integral sau parțial, în mod efectiv sau potențial, din tranșe de alte titluri garantate cu active, valori mobiliare asociate unui risc de credit (credit-linked notes), swapuri sau alte instrumente financiare derivate, valori mobiliare sintetice sau creanțe similare.” 9. La articolul 73, alineatul (7) se elimină. 10. La articolul 78, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) În conformitate cu procedurile stabilite în anexa VIII, care includ informații privind punctajul necesar al calității datelor și cerințele pentru desemnarea de către Eurosistem a registrelor de date la nivel de credit, sunt puse la dispoziție date cuprinzătoare și standardizate la nivel de credit privind portofoliul de active generatoare de fluxuri de numerar care garantează titlurile garantate cu active. În evaluarea eligibilității, Eurosistemul ține cont de: (a) orice întrerupere a transmiterii datelor; și (b) cât de frecvent câmpurile individuale de date la nivel de credit nu conțin date relevante.” 11. În partea a patra titlul II capitolul 1 secțiunea 2 se adaugă următoarea subsecțiune 4: „Subsecțiunea 4 Criterii de eligibilitate specifice pentru anumite instrumente de natura datoriei negarantate cu colateral Articolul 81a Criterii de eligibilitate pentru anumite instrumente de natura datoriei negarantate cu colateral (1) Pentru a fi eligibile pentru operațiunile de creditare ale Eurosistemului, instrumentele de natura datoriei negarantate cu colateral emise de instituții de credit sau firme de investiții ori de entități strâns legate de acestea, astfel cum sunt definite la articolul 138 alineatul (2), respectă criteriile generale de eligibilitate legate de toate tipurile de active tranzacționabile stabilite în secțiunea 1, cu excepția cerinței prevăzute la articolul 64, în măsura în care instrumentul de natura datoriei negarantat cu colateral face obiectul subordonării legale. (2) În sensul prezentei subsecțiuni, subordonarea legală înseamnă subordonarea, pe baza unui cadru legal aplicabil emitentului, a unui instrument de natura datoriei negarantat cu colateral care nu face obiectul subordonării în conformitate cu termenii și condițiile instrumentului de natura datoriei (subordonare contractuală).” 12. La articolul 83, litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) Un rating ECAI privind emisiunea: acest rating se referă la o evaluare ECAI a creditului atribuită fie unei emisiuni, fie, în absența unui rating privind emisiunea din partea aceleiași ECAI, programului/seriei de emisiuni în care a fost emis activul. O evaluare ECAI pentru un program/o serie de emisiuni este relevantă numai dacă se aplică activului în cauză și este pusă în corespondență în mod explicit și clar cu codul ISIN al activului de către ECAI și nu există un rating diferit privind emisiunea din partea aceleiași ECAI. Pentru ratingurile ECAI privind emisiunea, Eurosistemul nu face distincție în funcție de scadența inițială a activului.” 13. La articolul 104 se introduce următorul alineat (3a): „(3a) De la 1 ianuarie 2018, BCN utilizează un mecanism pentru a se asigura că riscul de compensare a fost exclus sau atenuat în mod semnificativ atunci când acceptă drept colateral creanțe private inițiate după această dată. Creanțele private inițiate înainte de 1 ianuarie 2018 care nu au făcut obiectul acestui mecanism pot fi mobilizate drept colateral până la 31 decembrie 2019, cu condiția îndeplinirii tuturor celorlalte criterii de eligibilitate.” 14. Articolul 120 se modifică după cum urmează: (a) alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) În scopurile ECAF, criteriile generale de acceptare pentru ECAI sunt următoarele: (a) ECAI sunt înregistrate de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009. (b) ECAI respectă criteriile operaționale și asigură o acoperire corespunzătoare, astfel încât să asigure punerea în aplicare eficientă a ECAF. În special, utilizarea evaluării creditului a unei ECAI este condiționată de punerea la dispoziția Eurosistemului a informațiilor privind aceste evaluări, precum și a informațiilor care permit compararea și atribuirea, respectiv punerea în corespondență a evaluărilor cu nivelurile Eurosistemului de calitate a creditului, și care sunt necesare procesului de monitorizare a performanței de la articolul 126. (2) Eurosistemul își rezervă dreptul de a decide cu privire la inițierea unei proceduri de acceptare ECAF la cererea unei agenții de rating de credit (credit rating agency – CRA). În luarea deciziei sale, Eurosistemul ține cont, printre altele, dacă CRA asigură o acoperire corespunzătoare pentru punerea în aplicare eficientă a ECAF în conformitate cu cerințele stabilite în anexa IXa.”; (b) se introduce următorul alineat (2a): „(2a) În urma inițierii unei proceduri de acceptare ECAF, Eurosistemul analizează toate informațiile suplimentare considerate relevante pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a ECAF, inclusiv capacitatea ECAI de a îndeplini criteriile și regulile procesului de monitorizare a performanței ECAF în conformitate cu cerințele stabilite la anexa IX și criteriile specifice din anexa IXb (dacă este cazul). Eurosistemul își rezervă dreptul de a decide dacă acceptă o ECAI în scopurile ECAF, pe baza informațiilor furnizate și a propriei evaluări în baza obligației de diligență.” 15. La articolul 122 alineatul (3), litera (b) se înlocuiește cu următorul text: „(b) o evaluare actualizată a autorității competente, care reflectă informațiile disponibile la momentul respectiv cu privire la toate aspectele care afectează utilizarea sistemului IRB în scopuri de garantare și toate aspectele referitoare la datele utilizate pentru procesul de monitorizare a performanțelor din cadrul ECAF;”. 16. La articolul 137, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Criteriile generale de eligibilitate pentru activele tranzacționabile stabilite în partea a patra titlul II sunt aplicabile, cu excepția faptului că activele tranzacționabile: (a) pot fi emise, deținute și decontate în afara SEE; (b) pot fi exprimate în alte monede decât euro; și (c) nu au o valoare a cuponului care determină un flux de numerar negativ.” 17. La articolul 138 alineatul (3), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) legăturilor strânse dintre o contraparte și o entitate din sectorul public din SEE care are dreptul de a percepe impozite sau în cazul în care un instrument de natura datoriei este garantat de una sau mai multe entități din sectorul public din SEE care au dreptul de a percepe impozite, atunci când garanția relevantă respectă caracteristicile stabilite la articolul 114, în toate cazurile sub rezerva articolului 139 alineatul (1);”. 18. La articolul 139, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Instrumentele de natura datoriei negarantate cu colateral emise de o contraparte sau orice altă entitate strâns legată de această contraparte, astfel cum se definește la articolul 138 alineatul (2), și garantate pe deplin de una sau mai multe entități din sectorul public din SEE care au dreptul de a percepe impozite nu sunt mobilizate drept colateral pentru operațiunile de creditare ale Eurosistemului de către această contraparte: (a) direct; sau (b) indirect, atunci când acestea sunt incluse într-un portofoliu de obligațiuni garantate.” 19. La articolul 141, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) O contraparte nu depune și nu utilizează drept colateral instrumente de natura datoriei negarantate cu colateral emise de o instituție de credit sau orice altă entitate cu care instituția de credit are legături strânse, în măsura în care valoarea acestui colateral emis de această instituție de credit sau altă entitate cu care aceasta are legături strânse, în mod cumulat, depășește 2,5 % din valoarea totală a activelor utilizate drept colateral de către această contraparte după marja de ajustare aplicabilă. Acest prag de 2,5 % nu se aplică în următoarele cazuri: (a) în cazul în care valoarea acestor active nu depășește 50 de milioane EUR după orice marjă de ajustare aplicabilă; sau (b) în cazul în care activele sunt garantate de o entitate din sectorul public care are dreptul de a percepe impozite prin intermediul unei garanții cu caracteristicile stabilite la articolul 114.” 20. Articolul 143 se elimină. 21. Se introduce următorul articol 144a: „Articolul 144a Active eligibile cu fluxuri de numerar negative (1) BCN prevăd că o contraparte rămâne responsabilă pentru plata la timp a oricărui volum de fluxuri de numerar negative legate de activele eligibile depuse sau utilizate de aceasta drept colateral. (2) În cazul în care o contraparte nu efectuează plata la timp în conformitate cu alineatul (1), Eurosistemul poate, dar nu este obligat să efectueze plata relevantă. BCN prevăd că o contraparte rambursează Eurosistemului, imediat, la cererea Eurosistemului, orice volum de fluxuri de numerar negative plătite de Eurosistem ca urmare a intrării în dificultate a contrapărții. În cazul în care o contraparte nu efectuează o plată în timp util în conformitate cu alineatul (1), Eurosistemul are dreptul să debiteze imediat și fără notificare prealabilă o sumă egală cu suma pe care Eurosistemul trebuie să o plătească în numele acestei contrapărți: (a) din contul din modulul de plăți (PM) din TARGET2 al contrapărții relevante, astfel cum se prevede la articolul 36 alineatul (6) din anexa II la Orientarea BCE/2012/27; sau (b) cu autorizarea prealabilă a unei bănci de decontare, din contul PM din TARGET2 al unei bănci de decontare, utilizat pentru operațiunile de creditare din Eurosistem ale contrapărții relevante; sau (c) din orice alt cont care poate fi utilizat pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului și pe care contrapartea relevantă l-a deschis la BCN. (3) Orice sumă plătită de Eurosistem în temeiul alineatului (2) care nu este rambursată de o contraparte imediat, la cerere, și care nu poate fi debitată de Eurosistem din orice cont relevant, astfel cum se prevede la alineatul (2), este considerată un credit de la Eurosistem, pentru care este aplicabilă o sancțiune în conformitate cu articolul 154.” 22. La articolul 154 alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) în ceea ce privește tranzacțiile reversibile și operațiunile de swap valutar în scopuri de politică monetară, obligațiile, prevăzute la articolul 15, de colateralizare și decontare adecvată a sumei alocate contrapărții pe întreaga durată a unei anumite operațiuni, inclusiv orice sold al unei anumite operațiuni, în cazul rezilierii anticipate executate de BCN, pe durata rămasă a unei operațiuni;”. 23. La articolul 154 alineatul (1), se adaugă următoarea literă (e): „(e) orice obligații de plată în conformitate cu articolul 144a alineatul (3).” 24. La articolul 156 alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) a fost impusă o sancțiune financiară;”. 25. La articolul 156 alineatul (4), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) a fost impusă o sancțiune financiară;”. 26. La articolul 166, se adaugă următorul alineat (4a): „(4a) Fiecare BCN aplică reglementări sau contracte care asigură că, în orice moment, BCN de origine are capacitatea din punct de vedere juridic de a impune o sancțiune financiară pentru incapacitatea unei contrapărți de a rambursa sau plăti, integral sau parțial, orice sumă din credit sau din prețul de răscumpărare sau de a livra activele achiziționate, la scadență sau când sunt datorate în alt mod, în cazul în care nu are la dispoziție măsuri reparatorii în conformitate cu articolul 166 alineatul (2). Sancțiunea financiară se calculează în conformitate cu anexa VII secțiunea I punctul 1 litera (a) la prezenta orientare și anexa VII secțiunea I punctele 2 și 4 la prezenta orientare, ținând seama de volumul de numerar pe care contrapartea nu a putut să îl plătească sau să îl ramburseze, ori de activele pe care contrapartea nu le-a putut livra, precum și de numărul de zile calendaristice pe durata cărora contrapartea nu a plătit, rambursat sau livrat.” 27. Anexele VII, VIII și XII se modifică și se adaugă noile anexe IXa și IXb, în conformitate cu anexa la prezenta orientare.

Articolul 2

Producerea de efecte și punerea în aplicare

(1) Prezenta orientare produce efecte de la data notificării sale către băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro. (2) Băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro iau măsurile necesare pentru respectarea prezentei orientări și le aplică de la 1 ianuarie 2017. Acestea transmit BCE textele și metodele referitoare la aceste măsuri până la 5 decembrie 2016 cel târziu.

Articolul 3

Destinatari

Prezenta orientare se adresează tuturor băncilor centrale din Eurosistem.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.