Recitale
(1) Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
(2) În temeiul articolului 55 din acord, Georgia își apropie treptat măsurile legislative din domeniul sanitar și fitosanitar și al bunăstării animalelor de cele ale Uniunii, în conformitate cu anexa XI la acord.
(3) În temeiul articolului 55 alineatul (4) din acord, Georgia prezintă o listă a măsurilor legislative ale UE în domeniul sanitar, fitosanitar și al bunăstării animalelor față de care intenționează să își apropie legislația internă, în termen de cel mult șase luni de la intrarea în vigoare a acordului. Această listă de măsuri de apropiere va constitui documentul de referință pentru punerea în aplicare a capitolului 4 (Măsuri sanitare și fitosanitare) din titlul IV (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord, urmând a fi adăugată în anexa XI la acord. Prin urmare, anexa XI-B la acord urmează să fie modificată printr-o decizie a Subcomitetului pentru măsuri sanitare și fitosanitare (denumit în continuare „Subcomitetul SPS”), astfel cum se prevede la articolul 65 din acord.
(4) Georgia a prezentat lista măsurilor de apropiere a măsurilor legislative ale UE în februarie 2015 și a finalizat-o, în urma consultării Comisiei, în decembrie 2015.
(5) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Subcomitetului SPS, în ceea ce privește modificarea anexei XI-B la acord,
(1) Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
(2) În temeiul articolului 55 alineatul (1) din acord, Georgia să își apropie treptat măsurile legislative sanitare și fitosanitare și cele din domeniul bunăstării animalelor de cele ale Uniunii, în conformitate cu anexa XI la acord.
(3) În temeiul articolului 55 alineatul (4) din acord, Georgia trebuie să prezinte o listă a măsurilor legislative ale UE în domeniul sanitar, fitosanitar și al bunăstării animalelor față de care intenționează să își apropie legislația internă, în termen de cel mult șase luni de la intrarea în vigoare a acordului. Această listă de măsuri de apropiere va constitui un document de referință pentru punerea în aplicare a capitolului 4 (Măsuri sanitare și fitosanitare) din titlul IV (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord.
(4) Articolul 65 din acord a instituit Subcomitetul pentru măsuri sanitare și fitosanitare (denumit în continuare „Subcomitetul SPS”), care examinează orice chestiune legată de capitolul 4 (Măsuri sanitare și fitosanitare) din titlul IV (Comerț și aspecte legate de comerț), inclusiv punerea sa în aplicare, și este împuternicit să revizuiască și să modifice anexa XI la acord.
(5) Georgia a transmis Comisiei Europene lista de măsuri de apropiere a măsurilor legislative ale UE în februarie 2015, după care lista a fost examinată și finalizată în decembrie 2015, în consultare cu Comisia Europeană.
(6) Este oportun ca Subcomitetul SPS să adopte o decizie de modificare a anexei XI-B la acord pentru a include lista prevăzută în anexa la prezenta decizie,