Recitale
(1) În hotărârea sa din 6 octombrie 2015 în cauza C-362/14 Maximillian Schrems/Data Protection Commissioner (comisarul pentru protecția datelor) (2), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, prin adoptarea articolului 3 din Decizia 2000/520/CE (3), Comisia și-a depășit competențele care îi sunt conferite la articolul 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE, interpretat în lumina Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii, și a declarat nevalid articolul 3 din decizia respectivă.
(2) În pofida constatării Comisiei referitoare la caracterul adecvat al protecției, articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Decizia 2000/520/CE prevedea condiții restrictive în care autoritățile naționale de supraveghere puteau hotărî să suspende fluxurile de date către o societate americană autocertificată.
(3) În hotărârea sa în cauza Schrems, Curtea de Justiție a clarificat faptul că supravegherea transferului datelor cu caracter personal către o țară terță care a făcut obiectul unei decizii a Comisiei privind caracterul adecvat al protecției datelor rămâne în continuare de competența autorităților naționale de supraveghere, iar Comisia nu are competența de a restrânge competențele autorităților respective, astfel cum sunt prevăzute la articolul 28 din Directiva 95/46/CE. În temeiul articolului respectiv, autoritățile în cauză dețin în special competențe de investigare, cum ar fi competența de a colecta toate informațiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor de supraveghere, competențe efective de intervenție, cum ar fi cea de a aplica o interdicție temporară sau definitivă cu privire la prelucrarea datelor, și competența de a acționa în justiție (4).
(4) Curtea de Justiție a amintit în hotărârea Schrems faptul că, în conformitate cu articolul 25 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva 95/46/CE, statele membre și organele acestora trebuie să ia măsurile necesare pentru a se conforma actelor instituțiilor Uniunii, întrucât acestea din urmă beneficiază, în principiu, de o prezumție de legalitate și produc, așadar, efecte juridice atât timp cât nu au fost revocate, anulate în cadrul unei acțiuni în anulare sau declarate nevalide în urma unei trimiteri preliminare sau a unei excepții de nelegalitate.
(5) Prin urmare, o decizie a Comisiei privind caracterul adecvat, adoptată în temeiul articolului 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE, este obligatorie pentru toate organele statelor membre cărora le este adresată, inclusiv pentru autoritățile independente de supraveghere ale statelor respective, în măsura în care are drept efect autorizarea transferurilor de date cu caracter personal de către statul membru respectiv către țara terță care face obiectul deciziei respective (5). Așadar, autoritățile naționale de supraveghere nu pot adopta măsuri contrare unei decizii a Comisiei privind caracterul adecvat, de exemplu acte prin care decizia respectivă este declarată nevalidă sau care sunt menite să stabilească cu efect obligatoriu că țara terță care face obiectul deciziei respective nu asigură un nivel adecvat de protecție. Astfel cum se preciza în hotărârea Schrems, acest lucru nu împiedică o autoritate națională de supraveghere să examineze plângerea unei persoane referitoare la nivelul de protecție a datelor cu caracter personal garantat într-o țară terță care face obiectului unei decizii a Comisiei privind caracterul adecvat și, în cazul în care consideră întemeiată respectiva plângere, să introducă o acțiune în fața instanțelor naționale pentru ca acestea, în cazul în care au și ele îndoieli cu privire la valabilitatea deciziei Comisiei, să poate introduce o trimitere preliminară pentru a examina valabilitatea deciziei respective (6).
(6) Deciziile 2000/518/CE (7), 2002/2/CE (8), 2003/490/CE (9), 2003/821/CE (10), 2004/411/CE (11), 2008/393/CE (12), 2010/146/UE (13), 2010/625/UE (14) și 2011/61/UE (15) ale Comisiei și Deciziile de punere în aplicare 2012/484/UE (16) și 2013/65/UE (17) ale Comisiei, care sunt decizii privind caracterul adecvat, prevăd o limitare a competențelor autorităților naționale de supraveghere comparabilă cu cea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Decizia 2000/520/CE, articol declarat nevalid de Curtea de Justiție.
(7) În lumina hotărârii Schrems și în temeiul articolului 266 din tratat, ar trebui, prin urmare, să se înlocuiască dispozițiile din aceste decizii care limitează competențele autorităților naționale de supraveghere.
(8) În hotărârea pronunțată în cauza Schrems, Curtea de Justiție a clarificat, de asemenea, faptul că, întrucât nivelul de protecție asigurat de o țară terță poate suferi modificări, este responsabilitatea Comisiei, după ce a adoptat o decizie în temeiul articolului 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE, să verifice la intervale regulate dacă este în continuare justificată din punct de vedere factual și juridic (18) constatarea sa referitoare la caracterul adecvat al nivelului de protecție asigurat de țara terță în cauză. În lumina celor statuate în hotărârea respectivă cu privire la accesul autorităților publice la datele cu caracter personal, normele și practicile care reglementează accesul la date ar trebui și ele să facă obiectul monitorizării.
(9) Prin urmare, pentru țările în cazul cărora a adoptat o decizie privind caracterul adecvat, Comisia va monitoriza în permanență evoluțiile legislative și de ordin practic care ar putea afecta aplicarea deciziilor în cauză, inclusiv evoluțiile în ceea ce privește accesul autorităților publice la datele cu caracter personal.
(10) Pentru a facilita monitorizarea eficace a funcționării deciziilor în vigoare privind caracterul adecvat, Comisia ar trebui să fie informată de către statele membre în legătură cu acțiunile relevante întreprinse de către autoritățile lor de supraveghere.
(11) Grupul de lucru pentru protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, înființat în temeiul articolului 29 din Directiva 95/46/CE, a emis un aviz, de care s-a ținut seama la elaborarea prezentei decizii.
(12) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 31 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE.
(13) Deciziile 2000/518/CE, 2002/2/CE, 2003/490/CE, 2003/821/CE, 2004/411/CE, 2008/393/CE, 2010/146/UE, 2010/625/UE și 2011/61/UE ale Comisiei și Deciziile de punere în aplicare 2012/484/UE și 2013/65/UE ale Comisiei ar trebui, prin urmare, să fie modificate în consecință,