Începe proba gratuită

Decizie 2016/2053 · CELEX 32016D2053

Decizia (UE) 2016/2053 a Consiliului din 14 noiembrie 2016 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului-cadru între Uniunea Europeană și Kosovo (Această desemnare nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999, precum și cu Avizul CIJ privind declarația de independență a Kosovo. ) privind principiile generale ale participării Kosovo la programele Uniunii

Data act
14.11.2016
Intrare in vigoare
14.11.2016
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2016_319_R_0001
Status
In vigoare
acord (UE) acord cadru Kosovo politică europeană de vecinătate program al UE semnarea unui acord

Recitale

(1) La 14 decembrie 2007, Consiliul European a subliniat faptul că Uniunea este pregătită să joace un rol de lider în consolidarea stabilității din regiune, a afirmat disponibilitatea Uniunii de a sprijini Kosovo pe calea stabilității durabile și a confirmat că Uniunea este pregătită să asiste dezvoltarea economică și politică printr-o perspectivă europeană clară, în concordanță cu perspectiva europeană a regiunii.

(2) La 7 decembrie 2009, Consiliul a salutat Comunicarea Comisiei din 14 octombrie 2009 intitulată „Kosovo – Drumul către concretizarea perspectivei europene” și a invitat Comisia să adopte măsurile necesare pentru sprijinirea progreselor Kosovo către Uniune, în concordanță cu perspectiva europeană a regiunii. Acesta a acordat importanță măsurilor legate de schimburile comerciale și de vize și a încurajat Comisia să deschidă calea pentru participarea Kosovo la programele Uniunii prin integrarea Kosovo în cadrul supravegherii economice și bugetare, prin activarea celei de a doua componente a Instrumentului de asistență pentru preaderare și prin consolidarea dialogului din cadrul procesului de stabilizare și de asociere.

(3) La 14 decembrie 2010, Consiliul a declarat că așteaptă cu interes să primească o propunere a Comisiei care să permită participarea Kosovo la programele Uniunii. Comisia a prezentat o astfel de propunere în martie 2011.

(4) La 5 decembrie 2011, Consiliul și-a confirmat angajamentul privind ajungerea la un acord cu privire la participarea Kosovo la programele Uniunii, fără a aduce atingere poziției statelor membre referitoare la statutul Kosovo.

(5) La 22 octombrie 2012, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocierile cu Kosovo privind participarea Kosovo la programele Uniunii.

(6) Comisia a negociat, în numele Uniunii, Acordul-cadru între Uniunea Europeană și Kosovo privind principiile generale ale participării Kosovo la programele Uniunii („acordul”).

(7) Kosovo și-a exprimat dorința de a participa la mai multe programe ale Uniunii.

(8) Obiectivul acordului este ca Uniunea să desfășoare acțiuni de cooperare economică, financiară și tehnică împreună cu Kosovo în temeiul articolului 212 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(9) Clauzele și condițiile specifice, inclusiv contribuția financiară relevantă, pentru participarea Kosovo la fiecare program al Uniunii în parte ar trebui stabilite printr-un acord între Comisie, acționând în numele Uniunii, și autoritățile din Kosovo.

(10) Semnarea acordului nu aduce atingere poziției statelor membre privind statutul Kosovo, care va fi stabilită în conformitate cu practicile lor naționale și cu legislația internațională. Niciunul dintre termenii, formulările sau definițiile utilizate în prezenta decizie, în acord, inclusiv în anexele sale, ori în programele Uniunii nu constituie o recunoaștere a Kosovo de către Uniune ca stat independent și nici nu constituie o recunoaștere de către statele membre individuale a Kosovo în respectiva calitate, în cazul în care acestea nu au procedat la o astfel de recunoaștere.

(11) Procedurile interne ale statelor membre se pot aplica la primirea de documente emise de autoritățile din Kosovo în temeiul acordului.

(12) Acordul ar trebui semnat,

Articolul 1

Semnarea, în numele Uniunii, a Acordului-cadru între Uniunea Europeană și Kosovo privind principiile generale ale participării Kosovo la programele Uniunii se autorizează, sub rezerva încheierii acordului menționat (1).

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta decizie să desemneze persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să semneze acordul în numele Uniunii.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.