Recitale
(1) Prin Decizia 2009/908/UE (2), Consiliul a stabilit ordinea de exercitare a președinției Consiliului de către statele membre ale Uniunii Europene în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2020 și a prevăzut repartizarea respectivei ordini de exercitare a președinției în grupuri de trei state membre.
(2) La 1 iulie 2013, Uniunea Europeană s-a extins pentru a include Croația ca nou stat membru.
(3) Deși până în prezent nu a fost primită nicio notificare în temeiul articolului 50 din TUE din partea guvernului său, un stat membru a făcut public faptul că se va retrage din Uniune. Ordinea de exercitare a președinției Consiliului ar trebui modificată pentru a ține seama de această situație, fără a aduce atingere drepturilor și obligațiilor statului membru respectiv.
(4) Consiliul ar trebui să stabilească ordinea de exercitare a președinției Consiliului pentru viitorul apropiat. Ordinea respectivă ar trebui stabilită în conformitate cu criteriile prevăzute în tratate și în Decizia 2009/881/UE a Consiliului European. Decizia 2009/908/UE ar trebui modificată în consecință,