Începe proba gratuită

Decizie 2016/1145 · CELEX 32016D1145

Decizia (UE) 2016/1145 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare (cererea depusă de Belgia – EGF/2015/012 BE/Hainaut Machinery)

Data act
06.07.2016
Intrare in vigoare
06.07.2016
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2016_189_R_0006
Status
In vigoare
ajutor financiar ajutor la angajare angajament de cheltuieli Belgia buget general (UE) concediere colectivă Fondul European de Ajustare la Globalizare industria mecanică Provincia Hainaul reintegrare în muncă

Recitale

(1) Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, precum și să le ofere asistență în vederea reintegrării pe piața muncii.

(2) FEG nu trebuie să depășească o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3).

(3) La 17 decembrie 2015, Belgia a depus cererea EGF/2015/012 BE/Hainaut Machinery pentru o contribuție financiară din partea FEG, ca urmare a concedierilor care au avut loc în sectorul economic încadrat la diviziunea 28 (Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a.) a NACE Rev. 2, în regiunea de nivel NUTS 2 Hainaut (BE32) din Belgia. Cererea a fost completată cu informații suplimentare care au fost transmise în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Cererea respectivă îndeplinește cerințele necesare pentru acordarea unei contribuții financiare din FEG, prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013.

(4) În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013, Belgia a decis să furnizeze servicii personalizate cofinanțate prin FEG și unui număr de 300 de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare.

(5) În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013, cererea din partea Belgiei este considerată admisibilă, deoarece concedierile au un impact grav asupra ocupării forței de muncă și asupra economiei locale, regionale și naționale.

(6) Prin urmare, FEG ar trebui mobilizat pentru a se furniza o contribuție financiară în valoare de 1 824 041 EUR ca urmare a cererii depuse de Belgia.

(7) În scopul de a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării sale,

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2016, se mobilizează din Fondul european de ajustare la globalizare suma de 1 824 041 EUR în credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 6 iulie 2016.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.