Începe proba gratuită

Decizie 2016/1060 · CELEX 32016D1060

Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1060 a Comisiei din 29 iunie 2016 de modificare a Deciziei de punere în aplicare nr. 2013/707/UE de confirmare a acceptării unui angajament oferit în legătură cu procedurile antidumping și antisubvenție privind importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză pentru perioada de aplicare a măsurilor definitive

Data act
29.06.2016
Intrare in vigoare
01.07.2016
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2016_173_R_0011
Status
Inactiv
celulă fotovoltaică China import (UE) legislație antidumping procedura antisubvențiilor produs original semimetal

Recitale

(1) Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1238/2013 (3), Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă pentru importurile în Uniune de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule și plachete) originare sau expediate din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”).

(2) Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1239/2013 (4), Consiliul a instituit, de asemenea, o taxă compensatorie definitivă pentru importurile în Uniune de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din RPC.

(3) Prin Decizia de punere în aplicare 2013/707/UE (5), Comisia a acceptat angajamentul oferit în cadrul procedurilor antidumping și antisubvenție privind importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză.

(4) Societatea Shanghai Chaori International Trading Co. Ltd (denumită în continuare „societatea în cauză”), având codul adițional TARIC B872, al cărei angajament a fost acceptat prin Decizia de punere în aplicare 2013/707/UE, a notificat Comisiei schimbarea denumirii sale în GCL System Integration Technology Co., Ltd.

(5) În 2014, societatea în cauză a fost declarată în faliment. În februarie 2015, societatea în cauză a fost achiziționată de Jiangsu GCL Energy Co. Ltd., care face parte dintr-un grup de societăți având codul adițional TARIC B850.

(6) Societatea în cauză a argumentat că schimbarea denumirii nu-i afectează dreptul de a continua să beneficieze de nivelurile individuale ale taxelor care i-au fost aplicate anterior.

(7) Totuși, ca urmare a achiziției, societatea în cauză nu numai că și-a schimbat numele în GCL System Integration Technology Co. Ltd., ci a devenit, de asemenea, parte a grupului de societăți având codul adițional TARIC B850 (6).

(8) Atât societatea în cauză, cât și grupul de societăți menționate în considerentul 7 fac obiectul angajamentului. Prin urmare, Comisia a concluzionat că schimbarea de nume nu afectează în niciun fel constatările Deciziei de punere în aplicare 2013/707/UE.

(9) Comisia a informat toate părțile interesate cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora intenționa să modifice Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1238/2013 și (UE) 1239/2013. Părților menționate li s-a acordat o perioadă în cursul căreia au putut formula observații cu privire la această comunicare. Nicio parte nu a prezentat observații.

(10) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009,

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.