Recitale
(1) Acordul de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost parafat la 22 martie 2011 și semnat la 29 iunie 2012. În conformitate cu articolul 353 alineatul (4) din acord, partea a IV-a din acord se aplică cu titlu provizoriu de la 1 august 2013 între Uniune, Nicaragua, Honduras și Panama, de la 1 octombrie 2013 între părțile menționate și El Salvador și Costa Rica și de la 1 decembrie 2013 între Uniune, Nicaragua, Honduras, Panama, El Salvador și Costa Rica, pe de o parte, și Guatemala, pe de altă parte.
(2) Articolul 37 din anexa II la acord prevede că părțile la acord convin, în cadrul Subcomitetului pentru vămi, facilitarea comerțului și reguli de origine înființat în conformitate cu articolul 123 din acord (denumit în continuare „subcomitetul”), cu privire la „notele explicative” referitoare la interpretarea, aplicarea și administrarea anexei II și recomandă aprobarea acestora de către Consiliul de asociere.
(3) Subcomitetul s-a reunit la 1 și la 2 iunie 2015 și a ajuns la un acord cu privire la notele explicative la articolul 15 din anexa II la acord privind completarea și imprimarea unui certificat de circulație EUR.1 (denumite în continuare „notele explicative”).
(4) Deoarece certificatul de circulație EUR.1 stabilit în apendicele 3 la anexa II la acord este doar un model, ar putea apărea diferențe minore pe formularele imprimate de diferitele autorități. Pentru a se asigura faptul că aceste diferențe nu provoacă dificultăți în ceea ce privește acceptarea certificatelor de circulație EUR.1 și pentru a garanta o interpretare armonizată de către autoritățile publice competente ale părților, ar trebui furnizate îndrumări cu privire la conținutul obligatoriu și la imprimarea certificatului de circulație EUR.1. Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,
(1) Anexa II la acord privește definiția noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă.
(2) În conformitate cu articolul 37 din anexa II la acord, părțile convin asupra unor note explicative privind interpretarea, aplicarea și administrarea anexei II în cadrul Subcomitetului pentru vămi, facilitarea comerțului și reguli de origine și recomandă aprobarea lor de către Consiliul de asociere.
(3) Având în vedere că certificatul de circulație EUR.1 stabilit în apendicele 3 la anexa II la acord este doar un model, ar putea apărea diferențe minore pe formularele imprimate de diferitele autorități. Ar trebui să se clarifice faptul că astfel de diferențe nu ar trebui să aibă drept consecință respingerea certificatelor.
(4) În plus, pentru a se asigura faptul că astfel de diferențe minore nu provoacă dificultăți în ceea ce privește acceptarea certificatelor de circulație EUR.1 și pentru a garanta o interpretare armonizată de către autoritățile publice competente ale părților, ar trebui furnizate îndrumări cu privire la conținutul obligatoriu al certificatului de circulație EUR.1,