Recitale
(1) La 30 noiembrie 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1801/2006 privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Islamică Mauritania (2) (denumit în continuare „acordul de parteneriat”).
(2) Ultimul protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute prin acordul de parteneriat a expirat la 16 decembrie 2014.
(3) Uniunea și Republica Islamică Mauritania au negociat un nou protocol (3) la acordul de parteneriat (denumit în continuare „protocolul”).
(4) Protocolul respectiv a fost semnat în conformitate cu Decizia (UE) 2015/2191 (4) și se aplică provizoriu începând cu 16 noiembrie 2015.
(5) Prin articolul 10 din acordul de parteneriat s-a instituit o comisie mixtă însărcinată cu controlul aplicării acordului de parteneriat și cu asigurarea executării acestuia. În plus, conform protocolului, comisia mixtă poate aproba anumite modificări ale protocolului. Pentru a facilita aprobarea modificărilor respective, este oportună autorizarea Comisiei, sub rezerva îndeplinirii unor condiții specifice, în vederea aprobării modificărilor respective printr-o procedură simplificată.
(6) Protocolul ar trebui să fie aprobat,