Recitale
(1) În conformitate cu Decizia (UE) 2015/1988 a Consiliului (1), Acordul de stabilizare și de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Kosovo (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat în numele Uniunii la data de 22 octombrie 2015, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
(2) Uniunea și Kosovo au legături puternice și valori comune, precum și dorința de a consolida aceste legături și de a instaura o relație strânsă și durabilă, bazată pe reciprocitate și pe interese comune, relație care ar trebui să permită Kosovo să își consolideze și să își extindă relațiile cu Uniunea.
(3) „Primul acord cu privire la principiile care reglementează normalizarea relațiilor” a fost stabilit la 19 aprilie 2013, în cadrul dialogului facilitat de UE.
(4) Acordul prevede instituirea unei asocieri între Uniune și Kosovo, care să implice drepturi și obligații reciproce, acțiuni comune și proceduri speciale. Acesta conține, de asemenea, dispoziții care intră sub incidența capitolului 2 din titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) privind politica externă și de securitate comună a Uniunii. Prin urmare, decizia de a încheia acordul ar trebui să se bazeze pe temeiul juridic care prevede instituirea unei asocieri care să permită Uniunii să își asume angajamente în toate domeniile reglementate de tratate și pe temeiul juridic pentru acordurile din domeniile care intră sub incidența capitolului 2 din titlul V din TUE.
(5) Acesta este un acord relevant numai pentru UE. Angajamentele pe care urmează să și le asume Uniunea și cooperarea în care urmează să se implice în temeiul prezentului acord se referă doar la domeniile care intră sub incidența acquis-ului UE sau a politicilor existente ale Uniunii. Semnarea și încheierea prezentului acord sub forma unui acord relevant numai pentru UE nu aduce atingere caracterului și domeniului de aplicare ale eventualelor acorduri similare care vor fi negociate în viitor. De asemenea, acest lucru nu aduce atingere competențelor conferite instituțiilor UE prin tratate și nici pozițiilor instituțiilor UE și ale statelor membre privind competențele. Acordul prevede o cooperare extinsă în diferite domenii de politică, inclusiv în domeniul justiției și al afacerilor interne.
(6) Încheierea acordului nu aduce atingere poziției statelor membre privind statutul Kosovo, care va fi stabilită în conformitate cu practicile naționale ale acestora și cu legislația internațională.
(7) În plus, niciunul dintre termenii, formulările sau definițiile utilizate în prezenta decizie și în textul atașat al acordului și nici recurgerea la toate temeiurile juridice necesare pentru încheierea acordului nu constituie o recunoaștere a Kosovo de către Uniune ca stat independent și nici nu constituie o recunoaștere de către statele membre individuale a Kosovo în respectiva calitate în cazul în care acestea nu au procedat în prealabil la această recunoaștere.
(8) Încheierea acordului în privința aspectelor care intră în competența Comunității Europene a Energiei Atomice face obiectul unei proceduri separate.
(9) Acordul ar trebui aprobat,