Recitale
(1) La 13 aprilie 2011, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Republica Kazahstan referitoare la un acord de parteneriat și cooperare consolidat (denumit în continuare „acordul”).
(2) Negocierile privind acordul s-au încheiat cu succes, iar acordul a fost parafat la 20 ianuarie 2015.
(3) La articolul 281 din acord se prevede aplicarea cu titlu provizoriu, în întregime sau parțială, a acestuia înainte de intrarea sa în vigoare.
(4) Acordul ar trebui semnat în numele Uniunii și ar trebui aplicat parțial cu titlu provizoriu, în așteptarea finalizării procedurilor pentru încheierea sa.
(5) Semnarea acordului în numele Uniunii și aplicarea cu titlu provizoriu a unor părți din acordul dintre Uniune și Republica Kazahstan nu aduce atingere repartizării competențelor între Uniune și statele sale membre în conformitate cu tratatele,