Recitale
(1) Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene (2) (denumită în continuare „Convenția împotriva corupției care implică funcționari”) a fost semnată la 26 mai 1997 și a intrat în vigoare la 28 septembrie 2005.
(2) Articolul 3 alineatul (4) din Actul de aderare al Croației (denumit în continuare „Actul de aderare”) prevede că Croația aderă la convențiile și protocoalele încheiate între statele membre, enumerate în anexa I la Actul de aderare, printre care se numără Convenția împotriva corupției care implică funcționari. Acestea urmează să intre în vigoare, în ceea ce privește Croația, la data stabilită de Consiliu.
(3) În conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Actul de aderare, Consiliul urmează să decidă cu privire la toate modificările necesare ca urmare a aderării la respectivele convenții și protocoale,