Recitale
(1) Instrumentele juridice adresate băncilor centrale naționale (BCN) și autorităților naționale competente (ANC), precum orientările și instrucțiunile Băncii Centrale Europene (BCE), trebuie notificate în mod corespunzător destinatarilor acestora. În prezent, practica general acceptată în cazul notificărilor dintre BCE, pe de o parte, și BCN sau ANC, pe de altă parte, constă în utilizarea mijloacelor electronice, inclusiv a e-mailului. În schimb, telexul este perimat ca mijloc de comunicare ca urmare a evoluțiilor tehnologice.
(2) În ultimii doi ani BCE a adoptat multe decizii adresate entităților supravegheate sau entităților care au depus o cerere de autorizare privind inițierea activității unei instituții de credit. De asemenea, BCE a adoptat decizii privind impunerea de sancțiuni unor terți. Deși dreptul primar nu conține prevederi în acest sens, Regulamentul de procedură al BCE prevede în prezent ca președintele BCE să semneze aceste tipuri de decizii ale BCE care prevăd destinatarii.
(3) În viitor, deciziile BCE adresate entităților supravegheate sau entităților are au depus o cerere de autorizare privind inițierea activității unei instituții de credit și deciziile privind impunerea de sancțiuni unor terți ar trebui semnate de secretarul Consiliului guvernatorilor pentru a certifica conformitatea cu decizia Consiliului guvernatorilor.
(4) Având în vedere creșterea semnificativă a numărului de decizii în materie de supraveghere, ar trebui ca modificarea să fie adoptată de urgență și să intre în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(5) Prin urmare, Decizia BCE/2004/2 (1) ar trebui modificată în mod corespunzător,