Recitale
(1) În anexa III la Regulamentul (CE) nr. 314/2004 sunt indicate persoanele și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice prevăzută în regulamentul respectiv.
(2) Decizia 2011/101/PESC a Consiliului (2) identifică persoanele fizice și juridice cărora trebuie să li se aplice restricții, astfel cum se prevede la articolul 5 din decizia respectivă, iar Regulamentul (CE) nr. 314/2004 pune în aplicare decizia respectivă în măsura în care este necesar să se acționeze la nivelul Uniunii.
(3) La 26 octombrie 2015, Consiliul a decis să elimine numele unei persoane decedate căreia trebuiau să i se aplice restricțiile. Prin urmare, anexa III la Regulamentul (CE) nr. 314/2004 ar trebui modificată în consecință,