Articolul 1
Se instituie o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de produse plate din oțeluri inoxidabile simplu laminate la rece, încadrate în prezent la codurile NC 7219 31 00 , 7219 32 10 , 7219 32 90 , 7219 33 10 , 7219 33 90 , 7219 34 10 , 7219 34 90 , 7219 35 10 , 7219 35 90 , 7220 20 21 , 7220 20 29 , 7220 20 41 , 7220 20 49 , 7220 20 81 și 7220 20 89 , originare din Republica Populară Chineză și Taiwan. Nivelurile taxei antidumping definitive aplicabile prețului net, franco frontieră a Uniunii, înainte de aplicarea taxei, al produsului descris la alineatul (1) și fabricat de societățile enumerate mai jos este stabilit după cum urmează: Țara Societatea Taxa antidumping definitivă (%) Codul adițional TARIC RPC Shanxi Taigang Stainless Steel Co. Ltd, orașul Taiyuan 24,4 C024 RPC Tianjin TISCO & TPCO Stainless Steel Co. Ltd, Tianjin City 24,4 C025 RPC Alte societăți cooperante enumerate în anexă 24,6 RPC Toate celelalte societăți 25,3 C999 Taiwan Chia Far Industrial Factory Co. Ltd, Taipei City 0 C030 Taiwan Toate celelalte societăți 6,8 C999 Aplicarea nivelurilor taxelor individuale specificate pentru întreprinderile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea la autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, în care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin numele și funcția acestuia, întocmită astfel: „Subsemnatul, certific prin prezenta că (volumul) de produse plate din oțeluri inoxidabile laminate la rece vândute la export în Uniunea Europeană care fac obiectul prezentei facturi au fost fabricate de (numele și adresa societății) (codul adițional TARIC) în (Taiwan/RPC). Declar că informațiile furnizate prin prezenta factură sunt complete și corecte.” În cazul în care nu se prezintă o astfel de factură, se aplică nivelul taxei aplicabil „tuturor celelalte societăți”. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, se aplică dispozițiile relevante în vigoare în materie de taxe vamale.