Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 798/2008 al Comisiei (3) stabilește cerințele de certificare sanitar-veterinară pentru importurile în Uniune și pentru tranzitul, inclusiv depozitarea în timpul tranzitului prin Uniune al păsărilor de curte și al produselor obținute de la păsări de curte (denumite în continuare „produsele”). Acesta prevede că produsele pot fi importate în Uniune și pot tranzita Uniunea doar dacă provin din țările terțe, teritoriile, zonele sau compartimentele menționate în coloanele 1 și 3 din tabelul cuprins în partea 1 a anexei I la regulament.
(2) De asemenea, în Regulamentul (CE) nr. 798/2008 sunt precizate condițiile pe care o țară terță, un teritoriu, o zonă sau un compartiment trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerate indemne de gripă aviară înalt patogenă (highly pathogenic avian influenza – HPAI).
(3) Statele Unite sunt menționate în partea 1 a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 ca țară terță din care sunt autorizate importul în Uniune și tranzitul prin Uniune al produselor reglementate de regulamentul în cauză, provenite din anumite părți ale teritoriilor lor, în funcție de prezența focarelor de HPAI. Regionalizarea respectivă a fost recunoscută prin Regulamentul (CE) nr. 798/2008, astfel cum a fost modificat de Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2015/243 (4), (UE) 2015/342 (5), (UE) 2015/526 (6) și (UE) 2015/796 (7) ale Comisiei și în cele din urmă de Regulamentul (UE) 2015/1153 al Comisiei (8), ca urmare a apariției unor focare de HPAI în statele Missouri, South Dakota și Wisconsin.
(4) Un acord între Uniune și Statele Unite (9) prevede recunoașterea reciprocă rapidă a măsurilor de regionalizare în cazul apariției unor focare de boală în Uniune sau în Statele Unite (denumit în continuare „acordul”).
(5) Statele Unite ale Americii au confirmat focare de HPAI de subtipul H5 la efectivele de păsări de curte în alte două state, și anume Indiana și Nebraska. Ca urmare a apariției acestor focare, autoritățile veterinare din Statele Unite au suspendat imediat eliberarea de certificate sanitar-veterinare pentru transporturile de produse obținute de la păsări de curte destinate exportului în Uniune, provenite de pe întregul teritoriu al celor două state. De asemenea, Statele Unite au pus în aplicare o politică de depopulare totală cu scopul de a ține sub control HPAI și de a-i limita răspândirea.
(6) Statele Unite au transmis, de asemenea, informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor și la măsurile luate pentru a preveni extinderea răspândirii HPAI, care sunt în prezent evaluate de Comisie. Pe baza acestei evaluări, precum și a angajamentelor prevăzute în acord și a garanțiilor oferite de Statele Unite, este adecvat să se modifice interdicția privind introducerea anumitor produse în Uniune, astfel încât să includă totalitatea statelor Indiana și Nebraska și părți din statele Wisconsin și Missouri, pe care autoritățile veterinare din Statele Unite le-au supus restricțiilor din cauza focarelor epidemice recente.
(7) În plus, Statele Unite au raportat finalizarea măsurilor de curățare și dezinfectare după sacrificarea păsărilor de curte din exploatațiile din statul Wisconsin în care au fost depistate focare de HPAI în cursul lunilor aprilie și mai 2015. Prin urmare, este adecvat să se indice datele la care părțile afectate din statul respectiv care au făcut obiectul restricțiilor sanitar-veterinare în legătură cu focarele menționate pot fi din nou considerate indemne de HPAI și la care importurile în Uniune de anumite produse obținute de la păsări de curte provenite din aceste zone ar trebui să fie reautorizate.
(8) Prin urmare, rubrica privind Statele Unite ale Americii din lista cuprinsă în partea 1 a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 ar trebui să fie modificată pentru a ține seama de situația epidemiologică actuală din țara terță respectivă.
(9) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 ar trebui modificată în consecință.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,