Recitale
(1) Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru pendimetalin au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru difenoconazol, fluopicolid, fluopiram și isopirazam, LMR-urile au fost stabilite în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(2) În contextul unei proceduri de obținere a autorizației de utilizare a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă difenoconazol pe salată, salata mielului, scarolă, rucolă și busuioc, a fost depusă o cerere de modificare a LMR-urilor existente, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(3) În ceea ce privește substanța fluopicolid, o astfel de cerere a fost depusă pentru usturoi și ceapă eșalotă. În ceea ce privește substanța fluopiram, o astfel de cerere a fost depusă pentru caise, piersici, prune, fructe de rug, alte fructe mici și bace cu numărul de cod 0154000, alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu numărul de cod 0213000, vinete, scarolă, spanac, andivă, fasole (boabe), mazăre (păstăi), semințe de in, semințe de mac, semințe de muștar, camelină, infuzii (uscate, rădăcini), hamei, condimente (rădăcini sau rizomi), rădăcini de cicoare. În ceea ce privește substanța isopirazam, o astfel de cerere a fost depusă pentru tomate, vinete și cucurbitacee. În ceea ce privește substanța pendimetalin, o astfel de cerere a fost depusă pentru morcovi, țelina de rădăcină, hrean, păstârnac, rădăcină de pătrunjel, barba-caprei, gulii furajere, napi, condimente din rădăcini și rizomi și rădăcini de cicoare.
(4) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceste cereri au fost evaluate de statele membre vizate, iar rapoartele de evaluare au fost transmise Comisiei.
(5) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, după caz, pentru animale și a emis avize motivate cu privire la LMR-urile (2) propuse. Autoritatea a înaintat aceste avize Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.
(6) Autoritatea a concluzionat, în avizele sale motivate, că, în ceea ce privește utilizarea fluopiramului pe caise și pe rădăcini de cicoare, datele prezentate nu sunt suficiente pentru a stabili noi LMR-uri. Pe baza avizului motivat relevant, utilizarea difenoconazolului pe salată și rucolă nu implică o modificare a LMR-urilor existente. În ceea ce privește utilizarea substanței pendimetalin pe condimente din rădăcini și rizomi, statul membru evaluator a confirmat că nu există utilizări autorizate pentru aceste culturi. Prin urmare, LMR-urile existente ar trebui să rămână neschimbate.
(7) În ceea ce privește substanța fluopicolid, autoritatea a evaluat o cerere în vederea stabilirii unei LMR pentru ceapă, care rezultă din utilizări ale UE, și a emis un aviz motivat privind LMR (3) propusă. Deși autoritatea a recomandat menținerea limitei maxime de reziduuri Codex (CXL) care fusese stabilită pentru cultura respectivă la un nivel de 1 mg/kg, prin Regulamentul (UE) nr. 520/2011 al Comisiei (4), ea a confirmat faptul că pentru ceapă, o LMR la un nivel de 0,3 mg/kg ar fi fost adecvată dacă s-ar fi bazat exclusiv pe bunele practici agricole (BPA) din Uniune. În conformitate cu orientările UE existente privind extrapolarea LMR-urilor, este adecvată stabilirea acestei valori LMR la 0,3 mg/kg pentru usturoi și ceapă eșalotă.
(8) În ceea ce privește substanța fluopiram, solicitantul a precizat că bunele practici agricole la care a făcut referire pentru piersici se aplică atât nordului, cât și sudului UE. Mai mult, acesta a oferit informații suplimentare descriind conceperea unor dispozitive experimentale și bunele practici agricole aplicabile fructelor de rug. Având în vedere aceste elemente, este adecvat să se stabilească LMR-urile la nivelul de 1,5 mg/kg pentru piersici și de 3 mg/kg pentru fructe de rug.
(9) Referitor la toate celelalte cereri, autoritatea a concluzionat că toate cerințele privind datele au fost îndeplinite și că modificările LMR cerute de către solicitanți sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de categorii specifice de consumatori din Europa. S-a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conține substanțele respective, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum ridicat de culturi și produse relevante nu a indicat existența unui risc de depășire a dozei zilnice acceptabile (DZA) sau a dozei acute de referință (DAR).
(10) Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(11) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,