Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei (2) stabilește nivelurile maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare.
(2) La 18 martie 2010, Grupul științific pentru contaminanții din lanțul alimentar (Grupul CONTAM) din cadrul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a adoptat un aviz privind plumbul din produsele alimentare (3). Ca efecte adverse critice potențiale ale plumbului, pe care se poate fonda o analiză a riscurilor, Grupul CONTAM a identificat neurotoxicitatea asupra dezvoltării la copiii mici, precum și efecte cardiovasculare și nefrotoxicitate la adulți. Grupul a indicat în continuare că protejarea copiilor și a femeilor de vârstă fertilă împotriva riscului potențial al efectelor asupra dezvoltării neurologice este suficientă pentru a proteja toate populațiile de celelalte efecte adverse ale plumbului. Prin urmare, este oportun să se reducă expunerea la plumbul din alimente, prin reducerea nivelurilor maxime existente și stabilirea de niveluri maxime suplimentare pentru plumbul din produsele relevante.
(3) În ceea ce privește preparatele pentru sugari și formulele de continuare, există deja niveluri maxime. Pentru o garanție sporită privind reducerea în continuare a expunerii alimentare a sugarilor și copiilor de vârstă mică, ar trebui scăzute nivelurile maxime existente și ar trebui stabilite noi niveluri maxime în ceea ce privește alimentele preparate pe bază de cereale, alimentele pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale destinate în mod specific sugarilor și copiilor de vârstă mică, precum și băuturile care sunt intens consumate de acest grup vulnerabil de consumatori.
(4) Noile date privind prezența substanței în cauză arată că, pe de o parte, unele dintre actualele derogări de la nivelurile maxime normale nu mai sunt necesare, întrucât nivelul maxim implicit poate fi respectat prin aplicarea unor bune practici și că, pe de altă parte, este posibilă respectarea unor niveluri maxime mai reduse. Prin urmare, nu mai sunt necesare niveluri maxime specifice pentru brasicacee, altele decât varza pentru frunze, legume proaspete și majoritatea bacelor și a fructelor mici, în timp ce pentru cefalopode, majoritatea legumelor fructoase și a sucurilor de fructe, vin și vin aromatizat, nivelurile maxime existente ar trebui să fie reduse.
(5) Pentru barba-caprei, respectarea nivelurilor maxime actuale este dificilă. Întrucât consumul acestui produs este scăzut, iar efectele asupra expunerii umane sunt neglijabile, este oportună creșterea nivelurilor maxime de plumb pentru barba-caprei.
(6) Descoperirea incidentală a unor niveluri ridicate de plumb în miere a declanșat luarea de către statele membre a unor măsuri de asigurare a respectării legii, pentru niveluri de plumb diferite. Diferențele dintre normele adoptate de statele membre riscă să împiedice buna funcționare a pieței comune, fiind, prin urmare, necesară stabilirea unui nivel maxim armonizat al plumbului în miere.
(7) Întrucât consumul de ceai și infuzii de plante poate avea o contribuție importantă la expunerea alimentară, trebuie stabilit un nivel maxim pentru aceste produse. Cu toate acestea, în absența unor date privind frunzele uscate de ceai și părțile uscate de alte plante utilizate pentru prepararea infuziilor, care să permită stabilirea acestui nivel maxim, ar trebui colectate date referitoare la prezența substanței în cauză, în vederea stabilirii eventuale a unui nivel maxim specific, în viitor.
(8) Legislația referitoare la alimentele preparate pe bază de cereale, alimentele pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică și alimentele destinate unor scopuri medicale speciale a fost înlocuită, devenind astfel necesară modificarea anumitor note finale.
(9) Statelor membre și operatorilor din industria alimentară trebuie să li se acorde timpul necesar pentru a se adapta la noile niveluri maxime, stabilite de prezentul regulament. Prin urmare, data aplicării nivelurilor maxime de plumb ar trebui amânată.
(10) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,