Articolul 1
Regulamentul delegat (UE) nr. 241/2014 se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, se adaugă următoarele litere (o) și (p): „(o) condițiile în care se consideră că indicii se califică drept indici de piață generali în conformitate cu articolul 73 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (p) calculul pe bază subconsolidată impus în conformitate cu articolul 84 alineatul (2), articolul 85 și articolul 87 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în temeiul articolului 84 alineatul (4) din respectivul regulament.”
2. Se inserează articolele 15a-15j, după cum urmează: „Articolul 15a Dețineri indirecte în sensul articolului 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (1) În sensul articolelor 15c, 15d, 15e și 15i din prezentul regulament, termenul de «entitate intermediară», astfel cum este utilizat la articolul 4 alineatul (1) punctul 114 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se referă la oricare dintre entitățile de mai jos care dețin instrumente de capital ale unor entități din sectorul financiar: (a) un organism de plasament colectiv; (b) un fond de pensii care nu este fond de pensii cu beneficii determinate; (c) un fond de pensii cu beneficii determinate, dacă instituția suportă riscul investiției și dacă fondul de pensii cu beneficii determinate nu este independent de instituția sponsor; (d) entitățile care sunt controlate ori sunt influențate în mod semnificativ, direct sau indirect, de una dintre entitățile următoare: 1. instituția sau filialele sale; 2. întreprinderea-mamă a instituției sau filialele respectivei întreprinderi-mamă; 3. societatea financiară holding-mamă a instituției sau filialele acestei societăți; 4. societatea holding-mamă cu activitate mixtă a instituției sau filialele acestei societăți; 5. societatea financiară holding mixtă-mamă a instituției sau filialele acestei societăți; (e) entitățile care se află, împreună, direct sau indirect, sub controlul sau sub influența semnificativă a unei instituții, a mai multor instituții sau a unei rețele de instituții care fac parte din același sistem instituțional de protecție sau din sistemul instituțional de protecție ori din rețeaua de instituții afiliate unui organism central care nu sunt organizate sub forma unui grup căruia îi aparține instituția; (f) entitățile cu scop special; (g) entitățile a căror activitate constă în deținerea de instrumente financiare emise de entități din sectorul financiar; (h) orice entitate în privința căreia autoritatea competentă consideră că a fost utilizată cu intenția de a eluda normele privind deducerea deținerilor indirecte și sintetice. (2) Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (1) litera (h), termenul de «entitate intermediară», astfel cum este utilizat la articolul 4 alineatul (1) punctul 114 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, nu include: (a) societățile holding cu activitate mixtă, instituțiile, întreprinderile de asigurare și întreprinderile de reasigurare; (b) entitățile care sunt, în temeiul legislației naționale în vigoare, obligate să respecte cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în Directiva 2013/36/UE; (c) entitățile din sectorul financiar care nu sunt menționate la litera (a) și care fac obiectul supravegherii și al obligației de a deduce din propriul capital reglementat deținerile directe și indirecte de instrumente de capitaluri proprii și deținerile de instrumente de capital ale unor entități din sectorul financiar. (3) În sensul alineatului (1) litera (c), un fond de pensii cu beneficii determinate este considerat independent de instituția sa sponsor dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (a) fondul de pensii cu beneficii determinate este separat din punct de vedere juridic de instituția sponsor, iar administrarea acestuia este independentă; (b) statutul, actele constitutive și normele interne ale fondului de pensii respectiv, după caz, au fost aprobate de o autoritate independentă de reglementare; sau normele care reglementează constituirea și funcționarea fondului de pensii cu beneficii determinate, după caz, sunt prevăzute de legislația națională aplicabilă a statului membru relevant; (c) administratorii sau administratorii fiduciari ai fondului de pensii cu beneficii determinate au obligația, în temeiul legislației naționale aplicabile, să acționeze imparțial, în interesul beneficiarilor fondului, și nu în cel al sponsorului, să gestioneze în mod prudent activele fondului de pensii cu beneficii determinate și să se conformeze restricțiilor prevăzute în statutul, actele constitutive și normele interne ale fondului de pensii respectiv, după caz, sau în cadrul statutar sau de reglementare descris la litera (b); (d) statutul, actele constitutive sau normele care reglementează constituirea și funcționarea fondului de pensii cu beneficii determinate menționate la litera (b) includ restricții în ceea ce privește investițiile pe care le poate efectua fondul de pensii cu beneficii determinate în instrumente de fonduri proprii emise de instituția sponsor. (4) În cazul în care un fond de pensii cu beneficii determinate menționat la alineatul (1) litera (c) deține instrumente de fonduri proprii ale instituției sponsor, aceasta din urmă tratează respectiva deținere drept deținere indirectă de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază, de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2, după caz. Cuantumul care trebuie dedus din instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, din instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau din instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 ale instituției sponsor, după caz, se calculează în conformitate cu articolul 15c. Articolul 15b Dețineri sintetice în sensul articolului 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (1) Următoarele produse financiare sunt considerate dețineri sintetice de instrumente de capital în temeiul articolului 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: (a) instrumentele derivate în cazul cărora activul suport este reprezentat de instrumente de capital ale unei entități din sectorul financiar sau în cazul cărora entitatea din sectorul financiar reprezintă entitatea de referință; (b) garanțiile sau protecția creditului furnizate unei părți terțe și având drept obiect investițiile părții terțe într-un instrument de capital al unei entități din sectorul financiar. (2) Produsele financiare prevăzute la alineatul (1) includ următoarele: (a) investițiile în instrumente de tip total return swap având drept obiect un instrument de capital al unei entități din sectorul financiar; (b) opțiunile call cumpărate de instituție, care au drept obiect un instrument de capital al unei entități din sectorul financiar; (c) opțiunile put vândute de instituție, având drept obiect un instrument de capital al unei entități din sectorul financiar sau orice altă obligație contractuală reală sau contingentă a instituției de a-și cumpăra propriile instrumente de fonduri proprii; (d) investițiile în angajamente de cumpărare la termen (forward purchase agreements) având drept obiect un instrument de capital al unei entități din sectorul financiar. Articolul 15c Calculul deținerilor indirecte în sensul articolului 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 Cuantumul deținerilor indirecte care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, conform cerințelor de la articolul 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se calculează cu ajutorul uneia dintre metodele următoare: (a) în conformitate cu abordarea standard prevăzută la articolul 15d; (b) în cazul în care instituția demonstrează, în mod satisfăcător pentru autoritatea competentă, că abordarea descrisă la articolul 15d este excesiv de împovărătoare, în conformitate cu abordarea bazată pe structură descrisă la articolul 15e. Abordarea bazată pe structură descrisă la articolul 15e nu este utilizată de instituții pentru a calcula cuantumul acestor deduceri în raport cu investițiile în entitățile intermediare prevăzute la articolul 15a alineatul (1) literele (d) și (e). Articolul 15d Abordarea standard pentru calculul deținerilor indirecte în sensul articolului 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (1) Cuantumul deținerilor indirecte de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază care trebuie deduse, conform cerințelor de la articolul 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se calculează după cum urmează: (a) în cazul în care expunerile tuturor investitorilor față de entitatea intermediară au rang egal, cuantumul este egal cu procentajul finanțării înmulțit cu cuantumul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entității din sectorul financiar care sunt deținute de entitatea intermediară; (b) în cazul în care expunerile tuturor investitorilor față de entitatea intermediară nu au rang egal, cuantumul este egal cu procentajul finanțării înmulțit cu cel mai mic dintre următoarele cuantumuri: (i) cuantumul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entității din sectorul financiar care sunt deținute de entitatea intermediară; (ii) expunerea instituției față de entitatea intermediară, împreună cu toate celelalte finanțări furnizate entității intermediare care au rang egal cu expunerea instituției. (2) Metoda de calcul prevăzută la alineatul (1) litera (b) se aplică pentru fiecare tranșă de finanțare care are rang egal cu finanțarea furnizată de instituție. (3) Procentajul finanțării, în sensul alineatului (1), este egal cu expunerea instituției față de entitatea intermediară împărțită la suma dintre expunerea instituției față de entitatea intermediară și toate celelalte expuneri față de această entitate intermediară care au rang egal cu expunerea instituției. (4) Calculul prevăzut la alineatul (1) se efectuează separat pentru fiecare deținere într-o entitate din sectorul financiar deținută de fiecare entitate intermediară. (5) În cazul în care investițiile în instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale unei entități din sectorul financiar sunt deținute indirect prin intermediul unor entități intermediare ulterioare sau al mai multor entități intermediare, procentajul finanțării prevăzut la alineatul (1) se stabilește prin împărțirea cuantumului menționat la prezentul alineat litera (a) la cuantumul menționat la prezentul alineat litera (b): (a) rezultatul înmulțirii cuantumurilor finanțării furnizate de instituție unor entități intermediare cu cuantumurile finanțării furnizate de aceste entități intermediare unor entități intermediare ulterioare și cu cuantumurile finanțării furnizate de aceste entități intermediare ulterioare entității din sectorul financiar; (b) rezultatul înmulțirii cuantumurilor instrumentelor de capital sau ale altor instrumente, după caz, emise de fiecare entitate intermediară. (6) Procentajul finanțării menționat la alineatul (5) se calculează separat pentru fiecare deținere a entităților intermediare într-o entitate din sectorul financiar și pentru fiecare tranșă de finanțare care are rang egal cu finanțarea furnizată de instituție și de entitățile intermediare ulterioare. Articolul 15e Abordarea bazată pe structură pentru calculul deținerilor indirecte în sensul articolului 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (1) Cuantumul care trebuie dedus din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază menționate la articolul 36 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este egal cu procentajul finanțării, astfel cum este definit la articolul 15d alineatul (3) din prezentul regulament, înmulțit cu cuantumul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției care sunt deținute de entitatea intermediară. (2) Cuantumul care trebuie dedus din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază menționate la articolul 36 alineatul (1) literele (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este egal cu procentajul finanțării, astfel cum este definit la articolul 15d alineatul (3) din prezentul regulament, înmulțit cu cuantumul agregat al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale unor entități din sectorul financiar care sunt deținute de entitatea intermediară. (3) În sensul alineatelor (1) și (2), o instituție calculează separat pentru fiecare entitate intermediară cuantumul agregat al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției care sunt deținute de entitatea intermediară și cuantumul agregat al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale altor entități din sectorul financiar care sunt deținute de entitatea intermediară. (4) Instituția consideră cuantumul deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale unor entități din sectorul financiar, calculat în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, drept o investiție semnificativă în sensul articolului 43 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și deduce cuantumul în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (i) din respectivul regulament. (5) În cazul în care investițiile în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt deținute indirect, prin intermediul unor entități intermediare ulterioare sau al mai multor entități intermediare, se aplică articolul 15d alineatele (5) și (6). (6) În cazul în care o instituție nu poate să identifice cuantumurile agregate deținute de entitatea intermediară în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției sau în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale unor entități din sectorul financiar, instituția estimează cuantumurile pe care nu le poate identifica prin utilizarea cuantumurilor maxime pe care le poate deține entitatea intermediară pe baza mandatelor sale de investiții. (7) Dacă instituția nu poate stabili, pe baza mandatului de investiții, cuantumul maxim deținut de entitatea intermediară în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției sau în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale unor entități din sectorul financiar, atunci instituția tratează cuantumul finanțării pe care o deține în entitatea intermediară drept investiție în instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază și îl deduce în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (8) Prin derogare de la alineatul (7) al prezentului articol, instituția tratează cuantumul finanțării pe care o deține în entitatea intermediară drept investiție nesemnificativă și îl deduce în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (a) cuantumurile finanțării reprezintă mai puțin de 0,25 % din fondurile proprii de nivel 1 de bază ale instituției; (b) cuantumurile finanțării sunt mai mici de 10 milioane EUR; (c) instituția nu poate stabili, prin eforturi rezonabile, cuantumurile instrumentelor sale proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază deținute de entitatea intermediară. (9) În cazul în care finanțarea furnizată entității intermediare ia forma unor unități sau acțiuni ale unui OPC, instituția se poate baza pe părțile terțe menționate la articolul 132 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și, în condițiile prevăzute la articolul respectiv, poate să calculeze și să raporteze cuantumurile agregate menționate la alineatul (6) al prezentului articol. Articolul 15f Calculul deținerilor sintetice în sensul articolului 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (1) Cuantumul deținerilor sintetice care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, conform cerințelor de la articolul 36 alineatul (1) literele (f), (h) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, este următorul: (a) pentru deținerile din portofoliul de tranzacționare: (i) în cazul opțiunilor, cuantumul echivalentului delta al instrumentelor relevante, calculat în conformitate cu partea a treia titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (ii) în cazul oricăror alte dețineri sintetice, cuantumul nominal sau noțional, după caz; (b) pentru deținerile din afara portofoliului de tranzacționare: (i) în cazul opțiunilor call, valoarea de piață curentă; (ii) în cazul oricăror alte dețineri sintetice, cuantumul nominal sau noțional, după caz. (2) O instituție deduce deținerile sintetice menționate la alineatul (1) de la data semnării contractului dintre instituție și contraparte. Articolul 15g Calculul investițiilor semnificative în sensul articolului 36 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (1) În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru a evalua dacă o instituție deține peste 10 % din instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de o entitate din sectorul financiar, în conformitate cu articolul 43 litera (a) din regulamentul menționat, instituțiile însumează cuantumurile pozițiilor brute lungi în dețineri directe, precum și în dețineri indirecte de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale respectivei entități din sectorul financiar menționate la articolul 15a alineatul (1) literele (d)-(h) din prezentul regulament. (2) Deținerile indirecte și sintetice sunt luate în calcul de autoritatea competentă pentru evaluarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 43 literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Articolul 15h Dețineri de elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 Metodologia menționată la articolele 15a-15f din prezentul regulament se aplică, mutatis mutandis, la deținerile de elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în sensul articolului 56 literele (a), (c) și (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și la deținerile de elemente de fonduri proprii de nivel 2 în sensul articolului 66 literele (a), (c) și (d) din regulamentul menționat, referințele la fonduri proprii de nivel 1 de bază fiind interpretate ca referințe la fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2, după caz. Articolul 15i Ordinea și cuantumul maxim al deducerilor deținerilor indirecte de instrumente de fonduri proprii ale unor entități din sectorul financiar (1) Sub rezerva limitărilor prevăzute la alineatul (2) sau (3), după caz, în cazul în care entitatea intermediară deține instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de nivel 2 ale unor entități financiare, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt deduse primele, urmate de instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de instrumentele de nivel 2. (2) Dacă entitatea intermediară deține instrumente de fonduri proprii ale unor instituții, atunci la aplicarea articolului (1) fiecărui tip de deținere, instituțiile deduc mai întâi deținerile de instrumente proprii de fonduri proprii. (3) În cazul în care o instituție deține indirect instrumente de capital ale unor entități din sectorul financiar, cuantumul care trebuie dedus din fondurile proprii ale instituției nu este mai ridicat decât cel mai mic dintre următoarele cuantumuri: (a) finanțarea totală furnizată de instituție entității intermediare; (b) cuantumul instrumentelor de fonduri proprii deținute de entitatea intermediară în entitatea din sectorul financiar. Articolul 15j Fond comercial Pentru aplicarea deducerilor menționate la articolul 36 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile pot opta să nu identifice fondul comercial separat atunci când stabilesc cuantumul aplicabil care trebuie dedus în conformitate cu articolul 46 din regulamentul menționat.”
3. Se inserează următorul articol 24a: „Articolul 24a Distribuiri aferente instrumentelor de fonduri proprii – indici generali ai pieței (1) Un indice al ratei dobânzii este considerat indice general al pieței dacă îndeplinește toate condițiile următoare: (a) este utilizat pentru a stabili ratele creditării interbancare într-una sau mai multe monede; (b) este utilizat ca rată de referință pentru instrumentele de datorie cu rată variabilă emise de instituție în aceeași monedă, dacă este cazul; (c) este calculat, sub formă de rată medie, de un organism independent al instituțiilor care contribuie la indice (panel); (d) fiecare dintre ratele stabilite în cadrul indicelui se bazează pe cotațiile transmise de un panel de instituții active pe piața interbancară respectivă; (e) compoziția panel-ului menționat la litera (c) asigură un nivel de reprezentativitate suficient pentru instituțiile prezente în statul membru. (2) În sensul alineatului (1) litera (e), se consideră că a fost atins un nivel de reprezentativitate suficient în oricare dintre cazurile următoare: (a) dacă panel-ul menționat la alineatul (1) litera (c) include cel puțin șase participanți diferiți înainte de aplicarea oricărei actualizări a cotațiilor în scopul stabilirii ratei; (b) atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (i) panel-ul menționat la alineatul (1) litera (c) include cel puțin patru participanți diferiți înainte de aplicarea oricărei actualizări a cotațiilor în scopul stabilirii ratei; (ii) participanții la panel-ul menționat la alineatul (1) litera (c) reprezintă cel puțin 60 % din piața conexă. (3) Piața conexă menționată la alineatul (2) litera (b) punctul (ii) este reprezentată de suma activelor și pasivelor participanților efectivi la panel, în moneda națională, împărțită la suma activelor și pasivelor, în moneda națională, ale instituțiilor de credit din statul membru relevant, inclusiv ale sucursalelor stabilite în statul membru respectiv, și a fondurilor de piață monetară din statul membru relevant. (4) Se consideră că un indice bursier este un indice general al pieței dacă acesta este diversificat în mod corespunzător în conformitate cu articolul 344 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.”
4. Se inserează următorul articol 34a: „Articolul 34a Interese minoritare incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate (1) În scopul detalierii calculelor pe bază subconsolidată necesare în conformitate cu articolul 84 alineatul (2), articolul 85 alineatul (2) și articolul 87 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, interesele minoritare eligibile ale unei filiale prevăzute la articolul 81 din regulamentul citat care este, la rândul său, o întreprindere-mamă a unei entități menționate la articolul 81 alineatul (1) din regulamentul citat se calculează conform descrierii de la alineatele (2)-(4) ale prezentului articol. (2) În cazul în care o autoritate competentă și-a exercitat posibilitatea prevăzută la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, calculul care trebuie realizat în conformitate cu alineatele (3) și (4) ale prezentului articol se efectuează pe baza situației în care s-ar fi găsit instituția dacă posibilitatea respectivă nu ar fi fost exercitată. (3) În cazul în care filiala se conformează dispozițiilor din partea a treia din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe baza situației sale consolidate, se aplică următorul tratament: (a) fondurile proprii de nivel 1 de bază ale respectivei filiale pe bază consolidată, prevăzute la articolul 84 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, includ interesele minoritare eligibile care decurg din propriile filiale, calculate în conformitate cu articolul 84 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu dispozițiile prevăzute în prezentul regulament; (b) în scopul calculelor pe bază subconsolidată, cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 de bază necesare în conformitate cu articolul 84 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este cuantumul necesar pentru îndeplinirea cerințelor în materie de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale filialei respective la nivelul situației sale consolidate calculate în conformitate cu articolul 84 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat. Cerințele specifice de fonduri proprii prevăzute la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE sunt cele stabilite de autoritatea competentă a filialei; (c) cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 de bază consolidate necesare în conformitate cu articolul 84 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este egal cu contribuția filialei în conformitate cu situația consolidată a acesteia la cerințele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției pentru care interesele minoritare eligibile sunt calculate pe bază consolidată. În scopul calculării contribuției, se elimină toate tranzacțiile intragrup dintre întreprinderi incluse în domeniul de aplicare al consolidării prudențiale a instituției. (4) Atunci când efectuează consolidarea menționată la alineatul (3) litera (c), filiala nu include cerințele de capital aferente filialelor sale care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al consolidării prudențiale a instituției pentru care sunt calculate interesele minoritare eligibile. (5) În cazul în care derogarea prevăzută la articolul 84 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică unei filiale, orice întreprindere-mamă a filialei care beneficiază de derogare poate include în fondurile sale proprii de nivel 1 de bază interesele minoritare aferente filialelor filialei care beneficiază de derogare, cu condiția să se fi efectuat, pentru fiecare dintre aceste filiale, calculele prevăzute la articolul 84 alineatul (1) din regulamentul menționat și în prezentul regulament. Cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 de bază incluse în fondurile proprii la nivelul întreprinderii-mamă nu poate depăși cuantumul care ar fi fost inclus dacă filiala nu ar fi beneficiat de nicio derogare. (6) Dacă o instituție-mamă are o filială intermediară care nu este menționată la articolul 81 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și dacă această filială intermediară are la rândul său filiale care sunt menționate la articolul 81 alineatul (1) din regulamentul citat, atunci instituția-mamă poate include în fondurile sale proprii de nivel 1 de bază cuantumul intereselor minoritare aferente respectivelor filiale, calculat în conformitate cu articolul 84 alineatul (1) din regulamentul menționat. Cu toate acestea, instituția-mamă nu poate include în fondurile sale proprii de nivel 1 de bază niciun interes minoritar aferent unei filiale intermediare care nu este menționată la articolul 81 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (7) Metodologia prevăzută la alineatele (2), (3) și (4) se aplică, mutatis mutandis, și pentru calculul cuantumului instrumentelor de nivel 1 eligibile în conformitate cu articolul 85 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și al cuantumului fondurilor proprii eligibile în conformitate cu articolul 87 din regulamentul menționat, referințele la fonduri proprii de nivel 1 de bază fiind interpretate ca referințe la fonduri proprii de nivel 1 sau la fonduri proprii.”