Recitale
(1) Autoritățile responsabile răspund de gestionarea și controlul cheltuielilor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014. În acest scop, trebuie să efectueze controale administrative și controale la fața locului.
(2) Controalele administrative eficiente efectuate de autoritățile responsabile ar trebui să consiste în primul rând din analizarea declarațiilor financiare transmise de către beneficiari. O verificare mai detaliată a documentelor justificative individuale ar trebui efectuată numai atunci când această analiză dezvăluie incoerențe sau nereguli. Pentru a garanta un nivel suficient de asigurare, reducând, în același timp, sarcina administrativă, este important, de asemenea, să se clarifice circumstanțele în care autoritatea responsabilă poate invoca un certificat de audit.
(3) Controalele la fața locului ar trebui să cuprindă aspecte atât financiare, cât și operaționale și ar putea fi necesar ca acestea să fie realizate în diferite etape ale unui proiect. Prin urmare, este necesar să se stabilească domeniul de aplicare al fiecărui tip de controale la fața locului, pentru a se asigura că acestea sunt realizate în cel mai eficient mod.
(4) Controalele operaționale la fața locului ar trebui să aibă loc în timpul punerii în aplicare a proiectelor, astfel încât să poată fi luate măsuri corective în timp util. Aceste controale ar trebui să se aplice atât unui eșantion de proiecte care sunt încă în desfășurare în prima zi a exercițiului financiar relevant, cât și unor proiecte care încep în cursul exercițiului financiar respectiv.
(5) Cu scopul de a garanta un nivel suficient de asigurare, reducând, în același timp, sarcina administrativă, ar trebui definite circumstanțele în care riscul de eroare este considerat nesemnificativ și, prin urmare, numărul de controale financiare la fața locului poate fi redus. Cu toate acestea, este, de asemenea, necesar să se precizeze acțiunile care trebuie întreprinse în cazul în care există o rată semnificativă de eroare, în scopul de a obține o asigurare suficientă cu privire la legalitatea și regularitatea cheltuielilor Uniunii.
(6) Ar trebui clarificate principalele elemente ale controalelor financiare la fața locului. În special, autoritățile responsabile trebuie să verifice caracterul nelucrativ al proiectelor sprijinite prin programele naționale. Autoritățile responsabile ar trebui să se asigure că aceste proiecte nu beneficiază de dublă finanțare a cheltuielilor în cadrul programelor naționale și al altor programe ale Uniunii, în ceea ce privește toate perioadele de programare, inclusiv finanțarea pusă la dispoziție de agenții.
(7) Documentele justificative ar trebui păstrate o anumită perioadă după încheierea fiecărui proiect, pentru a permite autorităților responsabile, Comisiei (inclusiv OLAF) și Curții de Conturi Europene să își efectueze controalele.
(8) Pentru a permite aplicarea prezentului regulament de îndată ce sunt aprobate programele naționale, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(9) Regatul Unit și Irlanda au obligații în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 și sunt supuse, prin urmare, dispozițiilor prezentului regulament.
(10) Fără a aduce atingere considerentului 47 din Regulamentul (UE) nr. 514/2014, Danemarca nu are obligații în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 sau al prezentului regulament.
(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Fonduri pentru azil, migrație și integrare și pentru securitate internă,