Recitale
(1) La articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 se prevede posibilitatea impunerii de restricții de către Comisie în privința introducerii în Uniune a exemplarelor din anumite specii, în conformitate cu condițiile prevăzute la literele (a)-(d) de la alineatul menționat.
(2) Lista speciilor pentru care se interzice introducerea în Uniune a fost stabilită ultima dată în august 2014 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 888/2014 al Comisiei (2).
(3) Pe baza informațiilor recente, grupul de analiză științifică a ajuns la concluzia că starea de conservare a anumitor specii suplimentare enumerate în anexa B la Regulamentul (CE) nr. 338/97 ar fi grav periclitată dacă nu se interzice introducerea acestora în Uniune din anumite țări de origine. Prin urmare, ar trebui să fie interzisă introducerea în Uniune a exemplarelor din următoarele genuri: — Scolymia spp. din Tonga.
(4) Pe baza celor mai recente informații disponibile, grupul de analiză științifică a ajuns, de asemenea, la concluzia că interzicerea introducerii în Uniune a exemplarelor din următoarele specii nu mai este necesară: — Hippopotamus amphibius din Camerun, Gambia, Niger, Nigeria, Sierra Leone și Togo; — Crocodylus niloticus din Madagascar; — Catalaphyllia jardinei, Euphyllia cristata, Plerogyra sinuosa, Plerogyra turbida, Eguchipsammia fistula, Heliofungia actiniformis, Hydnophora microconos, Blastomussa wellsi, Scolymia vitiensis și Trachyphyllia geoffroyi din Indonezia.
(5) Grupul de analiză științifică a concluzionat, de asemenea, că, pe baza celor mai recente informații disponibile, sfera de aplicare a interdicției introducerii în Uniune ar trebui modificată pentru exemplarele din speciile următoare, astfel încât această interdicție să se aplice numai coralilor vii, cu excepția exemplarelor de maricultură atașate de substraturi artificiale: — Euphyllia divisa, Euphyllia fimbriata, Euphyllia paraancora, Euphyllia paradivisa și Euphyllia yaeyamaensis din Indonezia.
(6) Au fost consultate toate țările de origine ale speciilor care fac obiectul unor noi restricții privind introducerea în Uniune.
(7) Prin urmare, lista speciilor a căror introducere în Uniune se interzice ar trebui actualizată, iar Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 888/2014 ar trebui înlocuit, din motive de claritate.
(8) A fost consultat grupul de analiză științifică instituit în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 338/97.
(9) Cererile de permise de import pentru exemplarele din speciile pentru care importul este restricționat în temeiul articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 sunt tratate de către statele membre în conformitate cu articolul 71 din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei (3).
(10) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice instituit prin articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 338/97,