Recitale
(1) În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012, o țară care beneficiază de sistemul generalizat de preferințe (SGP) poate beneficia de preferințele tarifare prevăzute în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, în cazul în care este considerată a fi vulnerabilă din cauza lipsei de diversificare și a integrării insuficiente în sistemul comercial internațional, astfel cum este definit în anexa VII.
(2) În conformitate cu punctul 1 litera (b) din anexa VII, în plus față de condiția prevăzută la punctul 1 litera (a) din anexa respectivă, pentru ca o țară să fie considerată vulnerabilă, aceasta trebuie să fie o țară ale cărei importuri către Uniune de produse enumerate în anexa IX reprezintă, în medie, în decursul ultimilor trei ani consecutivi, mai puțin de 2 % din valoarea totală a importurilor către Uniunea Europeană de produse enumerate în anexa respectivă, originare din țările care beneficiază de SGP.
(3) În cazul în care lista țărilor care beneficiază de SGP se modifică, Regulamentul (UE) nr. 978/2012 împuternicește Comisia să adopte acte delegate de modificare a anexei VII în vederea revizuirii pragului de vulnerabilitate definit în anexa VII la punctul 1 litera (b) (denumit în continuare „pragul de vulnerabilitate”), astfel încât să se mențină aceeași proporție a pragului de vulnerabilitate precum cea calculată conform anexei VII.
(4) Începând cu 1 ianuarie 2015, Regulamentul delegat (UE) nr. 1421/2013 al Comisiei (2) a eliminat China, Ecuador, Maldive și Thailanda din lista țărilor care beneficiază de SGP cuprinsă în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012. Având în vedere cota semnificativă de importuri SGP deținută de țările menționate anterior, eliminarea lor din lista beneficiarilor necesită modificarea pragului de vulnerabilitate.
(5) Ca urmare a tuturor modificărilor aduse listei țărilor din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 de la intrarea în vigoare a acestui regulament și până la 1 ianuarie 2015, se estimează că media importurilor totale în Uniune provenind din toate țările SGP în decursul ultimilor trei ani consecutivi (2011-2013) va scădea la 30,55 %. Prin urmare, o ridicare a pragului de vulnerabilitate de la 2 % la 6,5 % începând cu 1 ianuarie 2015 ar menține aceeași proporție a pragului de vulnerabilitate precum cea prevăzută în anexa VII.
(6) În conformitate cu punctul 4 din Înțelegerea comună privind actele delegate dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisia Europeană, au fost efectuate consultări adecvate și transparente, inclusiv la nivel de experți, cu privire la prezentul regulament,