Recitale
(1) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 44/2001 enumeră normele interne de competență prevăzute la articolul 3 alineatul (2) și la articolul 4 alineatul (2) din regulament. Anexa II conține lista instanțelor sau autorităților competente din statele membre la care pot fi depuse cererile de încuviințare a executării. Anexa III enumeră instanțele înaintea cărora pot fi introduse căi de atac împotriva hotărârilor privind cererile de încuviințare a executării și anexa IV enumeră căile de atac care pot fi introduse împotriva unor astfel de hotărâri.
(2) Anexele la Regulamentul (CE) nr. 44/2001 au fost modificate de mai multe ori, cel mai recent prin Regulamentul (CE) nr. 566/2013 al Comisiei (2).
(3) Statele membre au notificat Comisiei modificări suplimentare aduse listelor prezentate la anexele I – IV. În consecință, este necesar să se publice versiuni consolidate ale listelor care figurează în aceste anexe.
(4) În conformitate cu articolul 2 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (3), prezentul regulament ar trebui să se aplice, în conformitate cu dreptul internațional, relațiilor dintre Uniunea Europeană și Danemarca.
(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 ar trebui modificat în consecință,