Începe proba gratuită

Regulament 2015/131 · CELEX 32015R0131

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/131 al Comisiei din 23 ianuarie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe Text cu relevanță pentru SEE

Data act
26.01.2015
Intrare in vigoare
01.02.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_023_R_0001
Status
Inactiv
controlul calității produselor agricole Coreea de Sud import (UE) produs agricol produs ecologic supravegherea importurilor

Recitale

(1) Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei (2) cuprinde o listă a țărilor terțe ale căror sisteme de producție și măsuri de control pentru producția ecologică a produselor agricole sunt recunoscute drept echivalente cu cele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 834/2007.

(2) Republica Coreea a depus la Comisie o cerere în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, în scopul includerii pe lista stabilită în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 pentru anumite produse agricole transformate. Republica Coreea a transmis informațiile necesare în conformitate cu articolele 7 și 8 din același regulament. Examinarea acestor informații și discuțiile ulterioare cu autoritățile din Republica Coreea și o examinare la fața locului a normelor de producție și a măsurilor de control aplicate în Republica Coreea au dus la concluzia că, în această țară, normele care reglementează producția și controalele pentru producția ecologică a produselor agricole prelucrate pentru a fi utilizate ca alimente sunt echivalente cu cele stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007. În consecință, Republica Coreea ar trebui inclusă în lista stabilită în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 pentru produsele agricole prelucrate pentru a fi utilizate ca alimente (produse din categoria D).

(3) Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 conține o listă a organismelor și autorităților de control competente să desfășoare controale și să elibereze certificate în țări terțe, în scopul echivalenței. Ca urmare a includerii Republicii Coreea în anexa III la regulamentul respectiv, organismele și autoritățile de control pertinente recunoscute până în prezent pentru importul de produse din categoria D din Republica Coreea ar trebui să fie eliminate din anexa IV.

(4) Prin urmare, anexele III și IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 ar trebui modificate în consecință.

(5) Includerea Republicii Coreea în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 ar trebui să se aplice de la 1 februarie 2015. Cu toate acestea, pentru a permite operatorilor să se adapteze la modificările aduse anexelor III și IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008, modificarea acestei din urmă anexe ar trebui să se aplice doar după o perioadă de timp rezonabilă.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de reglementare pentru producția ecologică,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 se modifică după cum urmează: 1. Anexa III se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament. 2. Anexa IV se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolul 1 punctul 1 se aplică de la 1 februarie 2015. Articolul 1 punctul 2 se aplică de la 1 mai 2015.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.