Recitale
(1) Piața internă cuprinde o zonă fără frontiere interne, în cadrul căreia se asigură libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalului. În acest scop, se aplică un sistem cuprinzător de omologare de tip al UE și un sistem consolidat de supraveghere a pieței pentru vehiculele agricole și forestiere, precum și pentru sistemele, componentele și unitățile tehnice separate, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 167/2013.
(2) Termenul „vehicule agricole și forestiere” acoperă o gamă largă de vehicule de diferite tipuri, cu una sau mai multe axe, cu două, patru sau mai multe roți sau cu șenile, de exemplu, tractoarele pe roți, tractoarele cu șenile, remorcile și echipamentele remorcate, utilizate pentru o largă varietate de scopuri agricole și forestiere, inclusiv pentru lucrări cu scop special.
(3) Ca urmare a unei solicitări din partea Parlamentului European și în scopul simplificării și accelerării adoptării legislației privind omologarea de tip, o nouă abordare de reglementare a fost introdusă în legislația Uniunii pentru omologarea de tip a vehiculelor, conform căreia legislatorul, în procedura legislativă ordinară, se limitează la stabilirea regulilor și a principiilor fundamentale și deleagă Comisiei competența de a adopta acte delegate privind prevederile tehnice mai detaliate. În conformitate cu acest principiu, Regulamentul (UE) nr. 167/2013 prezintă dispozițiile fundamentale privind siguranța în funcționare, siguranța la locul de muncă și performanțele de mediu și deleagă Comisiei competența de a stabili specificațiile tehnice corespunzătoare în cadrul actelor delegate.
(4) Prin urmare, cerințele tehnice pentru omologările de tip ale vehiculelor agricole și forestiere cu privire la performanțele lor de mediu și ale unității lor de propulsie ar trebui să fie, de acum, stabilite.
(5) În 2010, Comisia a stabilit o strategie europeană privind vehiculele ecologice și eficiente din punct de vedere energetic (2). Această strategie propunea ca Uniunea să acționeze în domeniile în care poate genera o valoare adăugată distinctă și să completeze acțiunile întreprinse de industrie, de autoritățile publice naționale și regionale. Acțiunile respective ar trebui să vizeze îmbunătățirea performanțelor de mediu ale vehiculelor și, în același timp, consolidarea competitivității industriei de automobile din Uniune, fiind necesară, în special, o reducere considerabilă a emisiilor de hidrocarburi generate de vehiculele agricole și forestiere pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a respecta valorile limită privind poluarea. Acest lucru ar trebui să fie realizat nu numai prin reducerea emisiilor evaporative și ale hidrocarburilor de eșapament de la aceste vehicule, ci și prin contribuția la reducerea nivelurilor de particule volatile.
(6) Prin trimitere la dispozițiile Directivei 97/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3), prezentul regulament stabilește valorile limită pentru emisiile de gaze și pulberi poluante care se aplică în stadii succesive și procedura de încercare pentru motoarele cu ardere internă destinate să propulseze vehiculele agricole sau forestiere. Etapele IIIA, IIIB și IV ale valorilor limită de emisii pentru motoarele vehiculelor agricole și forestiere, prin stabilirea unor limite ambițioase de emisii de gaze și pulberi poluante și prin alinierea în același timp la standardele internaționale, constituie una dintre măsurile menite să reducă emisiile de pulberi și de precursori ai ozonului, cum ar fi oxizii de azot și hidrocarburile.
(7) Pentru împiedicarea apariției oricăror bariere tehnice în comerțul dintre statele membre, este necesară o metodă standardizată de măsurare a consumului de carburant și a emisiilor de dioxid de carbon ale motoarelor vehiculelor agricole și forestiere. Mai mult, este necesar să li se asigure clienților și utilizatorilor informații obiective și precise.
(8) Unul dintre obiectivele principale ale legislației Uniunii privind omologarea vehiculelor este de a garanta faptul că vehiculele, componentele și unitățile tehnice separate noi introduse pe piață asigură un nivel ridicat de protecție a mediului. Acest obiectiv nu ar trebui să fie subminat prin montarea anumitor piese sau echipamente după introducerea pe piață sau după intrarea în exploatare a vehiculelor. Astfel, se impune adoptarea unor măsuri adecvate care să garanteze că acele piese sau echipamente care pot fi montate pe vehiculele agricole și forestiere și care au capacitatea de a afecta în mod semnificativ funcționarea sistemelor cu un rol esențial în protecția mediului fac obiectul unui control preliminar efectuat de către o autoritate de omologare, înainte de a fi introduse pe piață. Astfel de măsuri ar trebui să se concretizeze prin dispoziții tehnice privind cerințele care trebuie respectate de piesele sau echipamentele respective.
(9) Directiva 2003/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a prevăzut omologarea CE de tip a vehiculului complet a vehiculelor pentru toate tipurile de teren și a vehiculelor „side-by-side”, utilizate ca vehicule agricole și forestiere. Tipurile de vehicule menționate ar trebui, prin urmare, să fie reglementate, de asemenea, de prezentul regulament în ceea ce privește cerințele de performanță de mediu și de performanță a unității de propulsie, cu condiția ca tipul de vehicul în cauză să fie încadrat la o categorie de vehicule astfel cum sunt menționate în Regulamentul (UE) nr. 167/2013.
(10) Progresul tehnic necesită o adaptare a cerințelor tehnice enumerate în anexele la directiva menționată. Categoriile de motoare, valorile limită și datele de punere în aplicare din aceasta ar trebui să fie aliniate la modificările viitoare ale Directivei 97/68/CE, în conformitate cu articolul 71 din Regulamentul (UE) nr. 167/2013.
(11) Cerințele de performanță de mediu și de performanță a unității de propulsie în ceea ce privește emisiile de gaze și pulberi poluante nu ar trebui să se aplice vehiculelor echipate cu motoare care nu sunt reglementate de domeniul de aplicare al Directivei 97/68/CE până la data la care motoarele respective sunt acoperite de directiva menționată anterior. Cu toate acestea, vehiculelor echipate cu motoare care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al Directivei 97/68/CE li se poate acorda omologarea de tip a vehiculului complet în temeiul prezentului regulament.
(12) Prin Decizia 97/836/CE a Consiliului (5), Uniunea a aderat la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind adoptarea de specificații tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații („Acordul revizuit din 1958”). În comunicarea sa „CARS 2020: Plan de acțiune pentru o industrie a autovehiculelor competitivă și durabilă în Europa”, Comisia a subliniat că acceptarea reglementărilor internaționale în cadrul acordului CEE-ONU 1958 este cea mai bună modalitate de a elimina barierele netarifare din calea comerțului. Prin urmare, cerințele prevăzute în directivele abrogate prin Regulamentul (UE) nr. 167/2013 ar trebui înlocuite, după caz, cu trimiteri la regulamentele CEE-ONU corespunzătoare.
(13) Posibilitatea de a aplica Regulamentele CEE-ONU în scopul omologării UE de tip ca bază pentru legislația Uniunii este prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 167/2013. În conformitate cu prezentul regulament, omologarea de tip în temeiul regulamentelor CEE-ONU care se aplică în mod egal legislației Uniunii trebuie să fie considerată omologare UE de tip în conformitate cu regulamentul menționat și cu actele delegate și actele de punere în aplicare ale acestuia.
(14) Utilizarea regulamentelor CEE-ONU pe baze egale cu legislația Uniunii permite evitarea suprapunerilor, nu numai în cazul cerințelor tehnice, ci și în cazul procedurilor de certificare și al procedurilor administrative. În plus, omologarea de tip care se bazează în mod direct pe standardele convenite la nivel internațional ar trebui să îmbunătățească accesul la piața țărilor terțe, în special la piața celor care sunt părți contractante la Acordul revizuit din 1958, sporind, astfel, competitivitatea industriei din Uniune.
(15) Date fiind amploarea și impactul acțiunilor propuse pentru sectorul respectiv, măsurile Uniunii din prezentul regulament sunt indispensabile pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu și de securitate stabilite, și anume omologarea vehiculelor în Uniune. Aceste obiective nu pot fi realizate în mod corespunzător de către statele membre la nivel individual.
(16) Întrucât cerințele ecologice și de performanță a unității de propulsie ale vehiculelor agricole și forestiere sunt esențiale pentru omologarea de tip a acestor vehicule, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la data de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 167/2013,