Recitale
(1) În temeiul articolului 18.1 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare „Statutul SEBC”), Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro (denumite în continuare „BCN”) pot desfășura operațiuni de creditare cu instituții de credit și cu alți participanți pe piață, pe baza unor garanții corespunzătoare. Condițiile generale în care BCE și BCN sunt pregătite să participe la operațiuni de creditare, inclusiv criteriile în temeiul cărora este stabilită eligibilitatea colateralului pentru operațiunile de creditare ale Eurosistemului, sunt prevăzute în Orientarea (UE) 2015/510 a Băncii Centrale Europene (BCE/2014/60) (1).
(2) Pentru a proteja Eurosistemul împotriva riscului de pierderi financiare în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către o contraparte, activele eligibile mobilizate drept colateral pentru operațiunile de creditare ale Eurosistemului sunt supuse măsurilor de control al riscurilor prevăzute în partea a patra titlul VI din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60).
(3) Includerea dispozițiilor relevante privind revizuirea marjelor de ajustare a valorii într-un act juridic separat ar fi benefică pentru punerea lor în aplicare. Aceasta ar permite furnizarea parametrilor de control al riscurilor într-o formă compactă și independentă și ar favoriza simplificarea implementării cu promptitudine a modificărilor aduse cadrului relevant după adoptarea deciziilor corespunzătoare de către Consiliul guvernatorilor,