Recitale
(1) Ar trebui aduse o serie de modificări Directivei 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3). Din motive de claritate, ar trebui să se reformeze directiva respectivă.
(2) Directiva 2008/95/CE a armonizat dispozițiile fundamentale ale aspectelor de drept material ale legislației privind mărcile care la momentul adoptării erau considerate ca influențând în modul cel mai direct funcționarea pieței interne prin împiedicarea liberei circulații a mărfurilor și a liberei prestări a serviciilor în Uniune.
(3) Protecția mărcilor în statele membre coexistă alături de protecția disponibilă la nivelul Uniunii prin mărci ale Uniunii Europene („mărci UE”) care au caracter unitar și valabil în întreaga Uniune, astfel cum prevede Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului (4). Coexistența și echilibrul sistemelor mărcilor la nivel național și la nivelul Uniunii reprezintă de fapt o piatră de temelie a abordării Uniunii referitoare la protecția proprietății intelectuale.
(4) Ca urmare a Comunicării Comisiei din 16 iulie 2008 privind o strategie a drepturilor de proprietate industrială pentru Europa, Comisia a efectuat o evaluare cuprinzătoare a funcționării globale a sistemului mărcilor în întreaga Europă, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național, ținând totodată seama de relațiile dintre aceste două niveluri.
(5) În concluziile sale din 25 mai 2010 cu privire la viitoarea revizuire a sistemului mărcilor din Uniunea Europeană, Consiliul a invitat Comisia să prezinte propuneri de revizuire a Regulamentului (CE) nr. 207/2009 și a Directivei 2008/95/CE. Revizuirea directivei menționate ar trebui să conțină măsuri menite să sporească coerența acesteia cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009, ceea ce ar reduce astfel elementele de divergență din cadrul sistemului mărcilor din Europa în ansamblu, menținând totodată protecția mărcilor naționale ca o opțiune atractivă pentru solicitanți. În acest context, ar trebui să se garanteze o relație de complementaritate între sistemul de mărci UE și sistemele de mărci naționale.
(6) În comunicarea sa din 24 mai 2011, intitulată „O piață unică pentru drepturile de proprietate intelectuală”, Comisia a concluzionat că, pentru a răspunde cererilor crescânde ale părților interesate de sisteme de înregistrare a mărcilor mai rapide, de mai bună calitate, mai bine organizate, care să fie de asemenea mai coerente, ușor de utilizat, accesibile publicului și actualizate din punct de vedere tehnologic, este necesară modernizarea sistemului mărcilor din Uniune în ansamblul său, precum și adaptarea sa la era internetului.
(7) Consultarea și evaluarea în sensul prezentei directive au revelat faptul că, în pofida armonizării precedente parțiale a legislațiilor naționale, există în continuare domenii în care o mai bună armonizare ar putea avea un impact pozitiv asupra competitivității și creșterii.
(8) Pentru a îndeplini obiectivul referitor la crearea și promovarea unei piețe interne care să funcționeze bine și pentru a facilita dobândirea și protecția mărcilor în Uniune, în beneficiul creșterii și competitivității întreprinderilor europene, în special al întreprinderilor mici și mijlocii, este necesar să se depășească sfera limitată de apropiere legislativă realizată prin intermediul Directivei 2008/95/CE și să se extindă apropierea la alte aspecte de drept material al legislației privind mărcile care reglementează mărcile protejate prin înregistrare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009.
(9) Pentru ca înregistrarea mărcilor în întreaga Uniune să fie mai ușor de obținut și de administrat, este esențială apropierea nu numai a dispozițiilor de drept material, ci și a normelor procedurale. Prin urmare, principalele norme procedurale în domeniul înregistrării mărcilor specifice statelor membre și cele ale sistemului de mărci UE ar trebui să fie aliniate. În ceea ce privește procedurile prevăzute de legislațiile naționale, este suficient să se stabilească principii generale, lăsând statelor membre libertatea de a prevedea norme mai specifice.
(10) Este fundamental să se asigure faptul că mărcile înregistrate beneficiază de aceeași protecție în sistemele juridice ale tuturor statelor membre. În conformitate cu protecția extinsă acordată mărcilor UE care se bucură de un renume în Uniune, ar trebui să se acorde, de asemenea, o protecție extinsă la nivel național tuturor mărcilor înregistrate care se bucură de un renume în statul membru respectiv.
(11) Prezenta directivă nu ar trebui să priveze statele membre de dreptul de a continua să protejeze mărcile dobândite prin utilizare, însă ar trebui să reglementeze numai raporturile lor cu mărcile dobândite prin înregistrare.
(12) Atingerea obiectivelor urmărite prin această apropiere legislativă presupune ca dobândirea și păstrarea dreptului la marca înregistrată să fie în principiu subordonate, în toate statele membre, acelorași condiții.
(13) În acest scop, este oportun să se stabilească o listă exemplificativă de semne care pot constitui o marcă, dacă sunt potrivite să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Pentru a îndeplini obiectivele sistemului de înregistrare a mărcilor, și anume acela de a asigura securitatea juridică și o bună administrare a acestora, se impune, de asemenea, ca semnul să poată fi reprezentat într-un mod care să fie clar, precis, autonom, ușor accesibil, inteligibil, durabil și obiectiv. Prin urmare, ar trebui să se autorizeze ca un semn să fie reprezentat în orice formă corespunzătoare cu ajutorul tehnologiei general disponibile, deci nu neapărat prin mijloace grafice, atât timp cât reprezentarea sa oferă garanții satisfăcătoare în acest sens.
(14) Mai mult, motivele de refuz sau de nulitate privind marca în sine, inclusiv absența caracterului distinctiv, sau privind conflictele dintre marcă și drepturile anterioare ar trebui să fie enumerate exhaustiv, chiar dacă unele dintre aceste motive sunt enumerate cu titlu facultativ pentru statele membre, care pot deci să mențină sau să introducă în legislația lor motivele în cauză.
(15) Pentru a se garanta că nivelurile de protecție acordate indicațiilor geografice prin legislația Uniunii și prin legislațiile naționale se aplică în mod uniform și complet în ceea ce privește examinarea motivelor absolute și relative de refuz în întreaga Uniune, prezenta directivă ar trebui să includă aceleași dispoziții privind indicațiile geografice ca cele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 207/2009. În plus, este oportun să se garanteze faptul că domeniul de aplicare al motivelor absolute este extins în vederea includerii, de asemenea, a mențiunilor tradiționale protejate pentru vinuri și a specialităților tradiționale garantate.
(16) Protecția conferită de marca înregistrată, al cărei scop este tocmai acela de a garanta funcția mărcii drept indicație a originii, ar trebui să fie absolută în cazul în care există identitate între marcă și semnul corespunzător și între produse sau servicii. Protecția ar trebui să funcționeze, de asemenea, în caz de similitudine între marcă și semn și produse sau servicii. Este indispensabil să se interpreteze noțiunea de similitudine în raport cu riscul de confuzie. Condiția specifică a protecției ar trebui să o constituie riscul de confuzie, a cărui apreciere depinde de numeroși factori și, în primul rând, de cunoașterea mărcii pe piață, de asocierea care poate fi făcută cu semnul utilizat sau înregistrat, de gradul de similitudine între marcă și semn, și între produsele sau serviciile desemnate. Mijloacele prin care riscul de confuzie poate fi constatat și, în special, sarcina probei în această privință ar trebui să țină de normele naționale de procedură, cărora prezenta directivă nu trebuie să le aducă atingere.
(17) Pentru a asigura securitatea juridică și coerența deplină cu principiul priorității, potrivit căruia o marcă anterioară înregistrată are prioritate față de mărcile înregistrate ulterior, este necesar să se stabilească faptul că aplicarea drepturilor conferite de o marcă nu ar trebui să aducă atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii sau de data de prioritate a mărcii. Această abordare este în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală din 15 aprilie 1994 (denumit în continuare „Acordul TRIPS”).
(18) Este oportun să se prevadă că o contrafacere a unei mărci nu poate fi stabilită decât în cazul în care se constată că marca sau semnul contrafăcut este utilizat în cursul schimbului comercial pentru a diferenția produsele sau serviciile. Utilizarea semnului în alte scopuri decât cel al diferențierii produselor sau serviciilor ar trebui să intre sub incidența legislațiilor naționale.
(19) Noțiunea de contrafacere a unei mărci ar trebui să includă, de asemenea, utilizarea semnului ca denumire comercială sau ca denumire similară, în măsura în care o astfel de utilizare se face în scopul diferențierii produselor sau serviciilor.
(20) Pentru a asigura securitatea juridică și coerența deplină cu legislația specifică a Uniunii, este oportun să se prevadă dreptul titularului unei mărci de a interzice unui terț utilizarea unui semn într-o publicitate comparativă în cazul în care respectiva publicitate comparativă contravine Directivei 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5).
(21) În vederea consolidării protecției mărcilor și a combaterii într-un mod mai eficace a contrafacerii și, în conformitate cu obligațiile internaționale ale statelor membre din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), în special cu articolul V din Acordul General pentru Tarife și Comerț privind liberul tranzit și, în ceea ce privește medicamentele generice, cu „Declarația privind Acordul TRIPS și sănătatea publică” adoptată cu ocazia conferinței ministeriale a OMC de la Doha din 14 noiembrie 2001, titularul unei mărci ar trebui să fie îndreptățit să împiedice părțile terțe să introducă produse, în cursul schimbului comercial, în statul membru în care este înregistrată marca, fără a le pune în liberă circulație în statul respectiv, atunci când aceste produse provin din țări terțe și poartă, fără a fi autorizate, o marcă identică cu sau identică în esență cu marca înregistrată pentru produsele respective.
(22) În acest scop, titularii de mărci UE ar trebui să poată să împiedice, în toate situațiile vamale, intrarea și plasarea produselor contrafăcute, inclusiv, în special, în cadrul tranzitului, al transbordării, al antrepozitării, al zonelor libere, al depozitării temporare, al perfecționării active sau al admiterii temporare, inclusiv atunci când aceste produse nu sunt destinate a fi introduse pe piața statului membru în cauză. La efectuarea controalelor, autoritățile vamale ar trebui să utilizeze competențele și procedurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6), inclusiv la cererea titularilor drepturilor. În special, autoritățile vamale ar trebui să efectueze controalele relevante pe baza unor criterii de analiză a riscurilor.
(23) Pentru a corela necesitatea de a asigura respectarea efectivă a drepturilor conferite de mărci cu necesitatea de a evita îngreunarea fluxului liber al comerțului cu produse legitime, dreptul titularului mărcii ar trebui să se stingă în cazul în care, în cursul procedurilor ulterioare inițiate în fața autorității judiciare sau a unei alte autorități competente să se pronunțe pe fond dacă marca înregistrată a fost sau nu contrafăcută, declarantul sau deținătorul produselor poate dovedi că titularul mărcii înregistrate nu este îndreptățit să interzică introducerea produselor pe piață în țara de destinație finală.
(24) Articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 608/2013 prevede că titularul drepturilor este răspunzător pentru daune față de deținătorul produselor, printre altele în cazul în care se dovedește ulterior că produsele în cauză nu au încălcat un drept de proprietate intelectuală.
(25) Ar trebui luate măsuri corespunzătoare în vederea asigurării unui tranzit neperturbat al medicamentelor generice. În ceea ce privește denumirile comune internaționale (DCI), cum ar fi denumirile generice recunoscute la nivel mondial pentru substanțele active din preparate farmaceutice, este vital să se țină seama în mod corespunzător de limitările existente în ceea ce privește drepturile conferite de mărci. Prin urmare, titularul unei mărci nu ar trebui să aibă dreptul de a împiedica o parte terță să introducă produse în statul membru în care este înregistrată marca, fără a le pune în liberă circulație în statul respectiv, pe baza similarității dintre DCI a ingredientului activ din medicamente și marca respectivă.
(26) Pentru a permite titularilor de mărci înregistrate să combată în mod mai eficace contrafacerea, aceștia ar trebui să fie îndreptățiți să interzică aplicarea unei mărci contrafăcute pe produse, precum și anumite acte pregătitoare desfășurate anterior acestei aplicări.
(27) Drepturile exclusive conferite de o marcă nu ar trebui să îndreptățească titularul să interzică utilizarea de către terți a semnelor sau indicațiilor care sunt utilizate corect și, prin urmare, în conformitate cu practicile loiale din domeniul industrial și comercial. Pentru a crea condiții egale pentru denumiri comerciale și mărci, ținând seama de faptul că denumirilor comerciale li se conferă de obicei o protecție nelimitată față de mărcile ulterioare, ar trebui să se considere că o astfel de utilizare include doar folosirea numelor personale ale terților. O astfel de utilizare ar trebui să permită, de asemenea, utilizarea de semne sau indicații descriptive sau nedistinctive în general. În plus, titularul nu ar trebui să fie îndreptățit să împiedice utilizarea corectă și onestă a mărcii în scopul de a identifica produsele sau serviciile ca fiind ale titularului ori pentru a face trimitere la ele ca fiind ale titularului. Utilizarea unei mărci de către terți în scopul de a atrage atenția consumatorului asupra revânzării de produse originale, care au fost vândute inițial de către titularul mărcii în Uniune sau cu consimțământul acestuia, ar trebui considerată ca fiind corectă atât timp cât este, totodată, în conformitate cu practicile loiale din domeniul industrial și comercial. Utilizarea unei mărci de către terți în scopul exprimării artistice ar trebui considerată ca fiind corectă atât timp cât este, totodată, în conformitate cu practicile loiale din domeniul industrial și comercial. În plus, prezenta directivă ar trebui să se aplice într-un mod care să asigure respectarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale, în special a libertății de exprimare.
(28) Din principiul liberei circulații a mărfurilor reiese că titularul unei mărci nu ar trebui să fie îndreptățit să interzică unui terț utilizarea mărcii pentru produse care au fost comercializate în cadrul Uniunii, sub marca respectivă, de către el însuși sau cu consimțământul său, cu excepția cazului în care titularul are motive legitime de a se opune continuării comercializării produselor.
(29) Este necesar, din motive de securitate juridică și fără a aduce atingere într-un mod inechitabil intereselor titularului unei mărci anterioare, să se prevadă ca acesta din urmă să nu mai poată să ceară anularea sau să se opună folosirii unei mărci ulterioare celei care îi aparține și a cărei folosință a tolerat-o cu bună știință un timp îndelungat, cu excepția cazului în care cererea de marcă ulterioară a fost efectuată cu rea-credință.
(30) Pentru a asigura securitatea juridică și a proteja drepturile conferite de mărcile care au fost dobândite în mod legitim, este oportun și necesar să se prevadă că, fără a aduce atingere principiului potrivit căruia marca ulterioară nu poate fi opusă mărcii anterioare, titularii mărcilor anterioare nu ar trebui să fie îndreptățiți să obțină respingerea sau nulitatea ori să se opună utilizării unei mărci ulterioare atunci când respectiva marcă ulterioară a fost dobândită într-un moment în care marca anterioară a putut fi declarată nulă sau titularul său a putut fi decăzut din drepturi, de exemplu din cauza faptului că marca nu dobândise încă un caracter distinctiv prin utilizare sau în cazul în care marca anterioară nu a putut fi opusă mărcii ulterioare întrucât condițiile necesare nu erau aplicabile, de exemplu în cazul în care marca anterioară nu se bucura încă de un renume.
(31) Mărcile nu își îndeplinesc scopul de a diferenția produsele sau serviciile și de a permite consumatorilor să facă alegeri în cunoștință de cauză decât dacă sunt utilizate efectiv pe piață. De asemenea, este necesară o cerință de utilizare pentru a reduce numărul total al mărcilor înregistrate și protejate în Uniune și, în consecință, numărul conflictelor care apar între ele. Prin urmare, este esențial să se solicite ca mărcile înregistrate să fie efectiv utilizate în legătură cu produsele sau serviciile pentru care sunt înregistrate sau, în cazul în care nu sunt utilizate în termen de cinci ani de la data finalizării înregistrării, ca titularul lor să poată fi decăzut din drepturile sale.
(32) În consecință, o marcă înregistrată nu ar trebui să fie protejată decât în măsura în care este utilizată efectiv, iar o marcă anterioară înregistrată nu ar trebui să îi permită titularului său să se opună unei mărci ulterioare sau să invalideze o marcă ulterioară în cazul în care respectivul titular nu și-a utilizat în mod efectiv propria marcă. În plus, statele membre ar trebui să prevadă faptul că o marcă nu poate fi invocată cu succes în cadrul unei acțiuni în contrafacere dacă se stabilește, ca urmare a unei excepții, că titularul mărcii ar putea fi decăzut din drepturile sale sau, în cazul în care acțiunea este introdusă împotriva unui drept ulterior, că titularul respectivei mărci ar fi putut fi decăzut din drepturile sale în momentul în care dreptul ulterior a fost dobândit.
(33) Este oportun să se prevadă că, în cazul în care senioritatea unei mărci naționale sau a unei mărci înregistrate în temeiul unor acorduri internaționale aplicabile în statul membru respectiv a fost invocată în ceea ce privește o marcă UE, iar marca aflată la baza invocării seniorității a făcut ulterior obiectul unei renunțări sau al unei decizii de expirare, validitatea mărcii respective poate face încă obiectul unei contestări. Această contestare ar trebui să se limiteze la situațiile în care marca ar fi putut fi declarată nulă sau titularul său ar fi putut fi decăzut din drepturi la momentul eliminării din registru a mărcii respective.
(34) Din motive de coerență și pentru a facilita exploatarea comercială a mărcilor în Uniune, normele aplicabile mărcilor ca obiecte ale dreptului de proprietate ar trebui să fie aliniate, în măsura corespunzătoare, cu cele deja existente pentru mărcile UE și ar trebui să cuprindă norme privind cesiunea și transferul, licențele, drepturile reale și executarea silită.
(35) Mărcile colective s-au dovedit a fi un instrument util pentru promovarea produselor sau a serviciilor care au proprietăți specifice comune. Prin urmare, este oportun ca mărcile colective naționale să fie supuse unor norme similare cu cele aplicabile mărcilor colective ale Uniunii Europene.
(36) Pentru a îmbunătăți și a facilita accesul la protecția mărcilor și pentru a spori securitatea juridică și previzibilitatea, procedura de înregistrare a mărcilor în statele membre ar trebui să fie eficientă și transparentă și ar trebui să respecte norme similare celor aplicabile mărcilor UE.
(37) Pentru a asigura securitatea juridică în ceea ce privește domeniul de aplicare al drepturilor conferite de mărci și pentru a facilita accesul la protecția mărcilor, denumirea și clasificarea produselor și a serviciilor care fac obiectul unei cereri de marcă ar trebui să respecte aceleași norme în toate statele membre și ar trebui să fie aliniate la cele aplicabile mărcilor UE. Pentru a permite autorităților competente și operatorilor economici să determine, numai pe baza cererii, amploarea protecției solicitate pentru mărci, denumirea produselor și a serviciilor ar trebui să fie suficient de clară și de precisă. În cazul în care sunt utilizați termeni generali, aceștia ar trebui interpretați ca referindu-se numai la produsele și la serviciile pe care le desemnează în sens literal. Din motive de claritate și securitate juridică, oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre și Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală ar trebui, în cooperare reciprocă, să depună eforturi pentru a întocmi o listă care să reflecte practicile lor administrative în ceea ce privește clasificarea produselor și serviciilor.
(38) În scopul garantării unei protecții eficace a mărcilor, statele membre ar trebui să prevadă o procedură administrativă eficientă în ceea ce privește opozițiile, care să permită cel puțin titularului drepturilor asupra mărcii anterioare și oricărei persoane autorizate în temeiul legislației relevante să își exercite drepturile conferite de o denumire de origine sau dintr-o indicație geografică protejată de a se opune înregistrării unei cereri de marcă. În plus, pentru a oferi mijloace eficiente pentru decăderea din drepturi a titularului unei mărci sau pentru declararea nulității mărcilor, statele membre ar trebui să prevadă o procedură administrativă de decădere din drepturile referitoare la marcă sau de declarare a nulității acesteia în perioada de transpunere mai extinsă, respectiv de șapte ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive.
(39) Este de dorit ca oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre și Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală să coopereze atât între ele, cât și cu Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, în toate domeniile înregistrării și administrării mărcilor, pentru a promova convergența practicilor și a instrumentelor, cum ar fi crearea și actualizarea unor baze de date comune sau interconectate și a unor portaluri de consultare și de cercetare. Statele membre ar trebui să se asigure, în plus, că oficiile lor cooperează între ele și cu Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală în toate celelalte domenii de activitate care sunt relevante pentru protecția mărcilor în Uniune.
(40) Prezenta directivă nu ar trebui să excludă aplicarea, în privința mărcilor, a dispozițiilor legislative ale statelor membre, altele decât legislația privind mărcile, cum ar fi dispozițiile cu privire la concurența neloială, la răspunderea civilă sau la protecția consumatorilor.
(41) Toate statele membre sunt parte la Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale („Convenția de la Paris”) și la Acordul TRIPS. Este necesar ca dispozițiile prezentei directive să fie pe deplin armonizate cu cele ale acordului și convenției menționate. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre care decurg din respectiva convenție și din respectivul acord. Dacă este cazul, ar trebui aplicat articolul 351 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(42) Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume să promoveze și să creeze o piață internă funcțională și să faciliteze înregistrarea, administrarea și protecția mărcilor în Uniune în beneficiul creșterii și competitivității, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.
(43) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7) reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în statele membre în contextul prezentei directive.
(44) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (8) și a emis un aviz la 11 iulie 2013.
(45) Obligația de a transpune prezenta directivă în legislația națională ar trebui să se limiteze la dispozițiile care reprezintă o modificare de fond în raport cu directiva anterioară. Obligația de a transpune dispozițiile neschimbate rezultă din directiva anterioară.
(46) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor care revin statelor membre în temeiul Directivei 2008/95/CE privind termenul de transpunere în legislația națională a Directivei 89/104/CEE a Consiliului (9), termen prevăzut în partea B din anexa I la Directiva 2008/95/CE,