Recitale
(1) În cadrul Programului privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), Comisia și-a luat angajamentul să realizeze un cadru de reglementare simplu, clar, stabil și previzibil pentru întreprinderi, lucrători și cetățeni.
(2) Directiva 93/5/CEE a Consiliului (3) urmărește asigurarea bunei funcționări a Comitetului științific pentru alimentație prin promovarea sprijinului științific din partea statelor membre către respectivul comitet și prin organizarea cooperării cu organismele naționale relevante în ceea ce privește aspectele științifice referitoare la siguranța produselor alimentare.
(3) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4), atribuțiile Comitetului științific pentru alimentație menționate în Directiva 93/5/CEE au fost transferate Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și sunt prevăzute în prezent de Regulamentul (CE) nr. 178/2002.
(4) Decizia 97/579/CE a Comisiei (5) care a instituit Comitetul științific pentru alimentație a fost ulterior abrogată prin Decizia 2004/210/CE a Comisiei (6).
(5) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 178/2002, EFSA a devenit, de asemenea, organismul competent să promoveze cooperarea științifică cu statele membre și cu organismele naționale relevante care își desfășoară activitatea în domeniile de competență ale EFSA. În special, articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 prevede că EFSA acționează în strânsă cooperare cu organismele competente din statele membre și că statele membre cooperează cu EFSA pentru a asigura îndeplinirea misiunii sale.
(6) Prin urmare, Directiva 93/5/CEE a devenit caducă și ar trebui abrogată,