Recitale
(1) Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, precum și să le ofere asistență în vederea reintegrării pe piața muncii.
(2) FEG nu trebuie să depășească o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), după cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3).
(3) La 19 iunie 2015, Irlanda a depus cererea EGF/2015/006 IE/PWA International pentru o contribuție financiară din partea FEG în urma unor disponibilizări la societatea PWA International Ltd. și la un furnizor din Irlanda. Cererea a fost completată cu informații suplimentare ce au fost transmise în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Cererea respectivă îndeplinește cerințele pentru stabilirea unei contribuții financiare din partea FEG, în conformitate cu articolul 13 din respectivul regulament.
(4) În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013, Irlanda a decis să furnizeze servicii personalizate cofinanțate prin FEG și unui număr de 108 tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET).
(5) În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013, cererea din partea Irlandei este considerată admisibilă, deoarece disponibilizările au un impact serios asupra ocupării forței de muncă și asupra economiei locale, regionale sau naționale.
(6) Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a se furniza o contribuție financiară în valoare de 442 293 EUR ca răspuns la cererea depusă de Irlanda.
(7) În scopul de a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării,