Începe proba gratuită

Decizie 2015/2396 · CELEX 32015D2396

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2396 a Consiliului din 10 decembrie 2015 de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2009/1008/UE privind autorizarea Republicii Letonia de a prelungi aplicarea unei măsuri de derogare de la dispozițiile articolului 193 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Data act
10.12.2015
Intrare in vigoare
11.12.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_332_R_0022
Status
In vigoare
aprovizionare derogare de la legislația UE Letonia plătitor de taxe produs din lemn TVA

Recitale

(1) Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 30 martie 2015, Republica Letonia a solicitat autorizația de a continua să aplice o măsură de derogare de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE cu privire la persoana căreia îi revine obligația plății taxei pe valoarea adăugată (TVA) către autoritățile fiscale.

(2) În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre, prin scrisoarea din 18 mai 2015, cu privire la cererea prezentată de Letonia. Prin scrisoarea din 20 mai 2015, Comisia a informat Letonia că deține toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.

(3) Decizia 2006/42/CE a Consiliului (2) a autorizat Letonia să desemneze beneficiarul ca fiind responsabil pentru plata TVA datorată pentru livrările de lemn.

(4) Durata aplicării măsurii de derogare a fost prelungită de două ori, prin Deciziile de punere în aplicare 2009/1008/UE (3) și 2013/55/UE (4) ale Consiliului.

(5) Anchetele și analiza referitoare la aplicarea procedurii efectuate de autoritățile fiscale letone au demonstrat eficacitatea măsurii de derogare în cauză.

(6) Comisia consideră că situația de drept și de fapt care a justificat aplicarea măsurii de derogare nu s-a schimbat și există în continuare. Prin urmare, Letonia ar trebui autorizată să aplice în continuare măsura pentru o durată limitată.

(7) În cazul în care Letonia consideră că este necesară o prelungire suplimentară a măsurii de derogare după 2018, aceasta ar trebui să transmită Comisiei, până cel târziu la 31 martie 2018, un raport de evaluare împreună cu cererea de prelungire, pentru a acorda Comisiei timp suficient pentru a analiza cererea.

(8) Măsura de derogare nu va avea un impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii provenind din TVA.

(9) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2009/1008/UE ar trebui să fie modificată în consecință,

Articolul 1

Articolele 2 și 2a din Decizia de punere în aplicare 2009/1008/UE se înlocuiesc cu următorul text: „Articolul 2 Prezenta decizie se aplică până la 31 decembrie 2018. Orice cerere de prelungire a măsurii prevăzute de prezenta decizie se transmite Comisiei până la 31 martie 2018 și este însoțită de un raport privind aplicarea măsurii respective.”

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Letonia.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.