Recitale
(1) Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole (1) (denumit în continuare „Acordul agricol”) a intrat în vigoare la 1 iunie 2002.
(2) În conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din anexa 11 la Acordul agricol, Comitetului mixt veterinar îi revine sarcina de a examina orice chestiune referitoare la anexa respectivă și la punerea în aplicare a acesteia și de a-și asuma atribuțiile prevăzute în aceasta. Articolul 19 alineatul (3) din anexa respectivă autorizează Comitetul mixt veterinar să modifice apendicele din anexa 11, în special în scopul de a le adapta și actualiza.
(3) Articolul 5 alineatul (2) primul paragraf din Decizia 2002/309/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei (2) prevede că poziția pe care Comunitatea urmează să o adopte în cadrul Comitetului mixt veterinar se adoptă de către Consiliu, pe baza unei propuneri a Comisiei.
(4) Uniunea Europeană ar trebui să decidă cu privire la poziția pe care o va adopta în cadrul Comitetului mixt veterinar în ceea ce privește adoptarea modificărilor necesare.
(5) Decizia nr. 1/2015 a Comitetului mixt veterinar instituit prin Acordul agricol (denumită în continuare „Decizia nr. 1/2015 a Comitetului mixt veterinar”) ar trebui să intre în vigoare la data adoptării.
(6) Pentru a evita o întrerupere a practicilor existente și funcționale și pentru a asigura o continuitate juridică care nu ar avea consecințe negative previzibile, Decizia nr. 1/2015 a Comitetului mixt veterinar ar trebui să prevadă aplicarea retroactivă a deciziei respective cu efect de la 1 ianuarie 2015,
(1) Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind comerțul cu produse agricole (denumit în continuare „Acordul agricol”) a intrat în vigoare la 1 iunie 2002.
(2) În conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din anexa 11 la Acordul agricol, Comitetul mixt veterinar instituit prin Acordul agricol (denumit în continuare „Comitetul mixt veterinar”) are sarcina de a examina orice chestiune referitoare la anexa respectivă și la punerea în aplicare a acesteia și de a-și asuma atribuțiile prevăzute în aceasta. Articolul 19 alineatul (3) din anexa respectivă abilitează Comitetul mixt veterinar să modifice apendicele din aceasta, în special în scopul de a le adapta și actualiza.
(3) Decizia nr. 2/2003 a Comitetului mixt veterinar (2) a modificat pentru prima dată apendicele 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 11 din anexa 11 la Acordul agricol.
(4) Decizia nr. 1/2013 a Comitetului mixt veterinar (3) a modificat ultima dată apendicele 1, 2, 3, 5, 6 și 10 din anexa 11 la Acordul agricol.
(5) O serie de dispoziții legislative ale Elveției și ale Uniunii Europene au fost modificate sau actualizate de la ultima modificare a apendicelor 1, 2, 3, 5, 6 și 10 din anexa 11 la Acordul agricol prin Decizia nr. 1/2013 a Comitetului mixt veterinar. Având în vedere amploarea modificărilor efectuate, este necesară actualizarea trimiterilor la legislațiile respective.
(6) Oficiul Veterinar Federal Elvețian a fost transferat în cadrul Département fédéral de l'intérieur la 1 ianuarie 2013 și a fost fuzionat într-un nou oficiu împreună cu Divizia pentru Siguranța Alimentară din cadrul Oficiului Federal pentru Sănătate Publică la 1 ianuarie 2014. Noul oficiu a fost denumit Oficiul Federal pentru Siguranța Alimentară și Afaceri Veterinare. În urma fuziunii a fost necesară modificarea mai multor texte legislative.
(7) Elveția a trimis Comitetului mixt veterinar planul său care precizează măsurile pe care intenționează să le pună în practică pentru autorizarea unităților sale în conformitate cu articolul 3 din Directiva 2009/158/CE a Consiliului (4). În conformitate cu dispozițiile din Acordul agricol, Comitetul mixt veterinar deține competența de a recunoaște planul menționat.
(8) Elveția beneficiază până la 31 decembrie 2014 de posibilitatea de derogare în ceea ce privește examenul de depistare a prezenței Trichinella în carcasele și carnea provenind de la porcii domestici pentru îngrășare și sacrificare din abatoarele cu capacitate mică. Carcasele și carnea menționate, precum și produsele din carne provenite din acestea, sunt marcate cu o marcă de sănătate specială și nu pot face obiectul schimburilor comerciale cu statele membre ale Uniunii Europene în conformitate cu dispozițiile articolului 9a din Ordonanța DFI din 23 noiembrie 2005 privind produsele alimentare de origine animală (RS 817.022.108). Regulamentul (CE) nr. 216/2014 al Comisiei (5) modifică normele specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezența Trichinella în carne și prevede autorizarea aplicării diferite a anumitor dispoziții. Pentru a permite adaptarea progresivă a practicilor elvețiene actuale, este oportună prelungirea până la 31 decembrie 2016 a posibilității de derogare în ceea ce privește examenul de depistare a prezenței Trichinella.
(9) Pentru a evita o întrerupere a practicilor existente și funcționale și pentru a asigura o continuitate juridică care nu ar avea consecințe negative previzibile, este oportună aplicarea retroactivă a prezentei decizii cu efect de la 1 ianuarie 2015.
(10) Prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data adoptării.
(11) Apendicele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 10 și 11 din anexa 11 la Acordul agricol ar trebui modificate în consecință,