Recitale
(1) Atunci când un standard național de transpunere a unui standard armonizat, a cărui referință s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, are ca obiect una sau mai multe cerințe esențiale de sănătate și siguranță definite în anexa II la Directiva 89/686/CEE, se consideră că echipamentele fabricate în conformitate cu acest standard satisfac respectivele cerințe de bază privind sănătatea și siguranța.
(2) La 12 februarie 2000, Comisia Europeană, odată cu publicarea listei de standarde armonizate din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a emis o avertizare pentru standardul armonizat EN 795:1996. Aceasta prevede că „prezenta publicare nu se referă la echipamentul descris la clasele A, C și D […] pentru care nu există prezumția de conformitate cu dispozițiile Directivei 89/686/CEE”.
(3) Într-o hotărâre din 21 octombrie 2010 în cauza C-185/08, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că dispozițiile standardului EN 795 privind dispozitivele de ancorare din clasa A1 nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 89/686/CEE.
(4) La 3 august 2012, Franța a depus o contestație oficială în legătură cu standardul EN 795:2012 „Echipament individual de protecție împotriva căderilor de la înălțime – dispozitive de ancorare”, armonizat în temeiul Directivei 89/686/CEE. Standardul a fost adoptat de Comitetul European pentru Standardizare (CEN) la 9 iunie 2012, dar referința sa nu a fost încă publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(5) Obiecția oficială se bazează pe faptul că dispozitivele de ancorare fixe, la care se atașează echipamentul individual de protecție (EIP) împotriva căderilor de la înălțime – cum ar fi un sistem de hamuri, o curea cu amortizor de șocuri și alte elemente de legătură – fac parte integrantă dintr-o structură sau dintr-un perete stâncos. Dispozitivele de ancorare care fac parte integrantă dintr-o structură nu sunt EIP, ci dispozitive externe EIP și, prin urmare, complementare. În acest caz, numai elementele de legătură ar trebui să fie considerate EIP.
(6) Standardul EN 795:2012 se referă atât la punctele de ancorare fixe, cât și la punctele de ancorare mobile. Cu toate acestea, numai punctele de ancorare mobile (adică transportabile și temporare) și care nu sunt fixate în mod permanent pe o structură intră în domeniul de aplicare al Directivei 89/686/CEE.
(7) Dispozitivele de ancorare reglementate de standardul EN 795:2012 sunt de 5 tipuri, în funcție de caracteristicile lor: tipul A: Dispozitive de ancorare echipate cu unul sau mai multe puncte de ancorare fixe și în cazul cărora dispozitivele de ancorare structurale sau elementele de fixare trebuie să fie fixate pe o structură; tipul B: Dispozitive de ancorare echipate cu unul sau mai multe puncte de ancorare fixe și în cazul cărora dispozitivele de ancorare structurale sau elemente de fixare nu trebuie să fie fixate pe o structură; tipul C: Dispozitive de ancorare echipate cu suporți de ancorare flexibili orizontali; tipul D: Dispozitive de ancorare echipate cu șine de ancorare rigide orizontale; tipul E: Dispozitiv de ancorare pentru utilizare pe suprafețe orizontale unde performanța depinde exclusiv de masă și de frecarea între dispozitiv și suprafață (ancore de tip corp inert).
(8) În urma examinării standardului EN 795:2012, Comisia a stabilit că doar tipurile de dispozitive de ancorare B și E reprezintă ancore mobile care nu sunt destinate fixării permanente pe structură și, prin urmare, sunt considerate EIP care intră în domeniul de aplicare al Directivei 89/686/CEE.
(9) Au fost consultate organismele europene de standardizare, organizațiile europene ale părților interesate care beneficiază de finanțare din partea Uniunii, precum și grupul de lucru pentru echipamente individuale de protecție,