Recitale
(1) În conformitate cu Decizia (UE) 2015/575 a Consiliului (1), Protocolul la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Tunisiană, pe de altă parte (2), referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Republica Tunisiană privind principiile generale de participare a Republicii Tunisiene la programele Uniunii („protocolul”) a fost semnat în numele Uniunii la 17 martie 2015.
(2) Obiectivul protocolului îl constituie stabilirea normelor financiare și tehnice care să permită Republicii Tunisiene să participe la anumite programe ale Uniunii. Cadrul orizontal creat prin protocol constituie un dispozitiv de cooperare economică, financiară și tehnică ce permite accesul la asistența, în special cea financiară, care urmează a fi furnizată de către Uniune în temeiul respectivelor programe. Acest cadru se aplică numai programelor Uniunii ale căror acte juridice constitutive prevăd posibilitatea participării Republicii Tunisiene. Prin urmare, încheierea protocolului nu duce la exercitarea, în cadrul diferitelor politici sectoriale urmărite de programe, a competențelor care sunt exercitate la instituirea programelor.
(3) Protocolul ar trebui aprobat,