Recitale
(1) La 9 mai 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/273/PESC (1) privind măsuri restrictive împotriva Siriei.
(2) De atunci, Consiliul a continuat să condamne ferm represiunea violentă împotriva populației civile din Siria desfășurată de regimul sirian. Consiliul și-a exprimat în repetate rânduri profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea situației din Siria și, în special, cu privire la încălcările generalizate și sistematice ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar.
(3) La 14 aprilie 2014, în conformitate cu concluziile Consiliului din 23 ianuarie 2012, în care Consiliul a confirmat angajamentul Uniunii de a-și continua politica de impunere a unor măsuri suplimentare împotriva regimului atât timp cât represiunea continuă, Consiliul a afirmat că UE își va continua politica măsurilor restrictive împotriva regimului, atât timp cât represiunea va continua.
(4) Consiliul a remarcat în repetate rânduri cu deosebită îngrijorare încercările regimului sirian de a eluda măsurile restrictive impuse de UE pentru a continua să finanțeze și să sprijine politica sa de represiune violentă împotriva populației civile.
(5) Consiliul remarcă faptul că regimul sirian continuă să aplice politica sa de represiune și, având în vedere gravitatea persistentă a situației, Consiliul consideră că este necesar să mențină și să asigure eficacitatea măsurilor restrictive în vigoare prin continuarea dezvoltării acestora, menținându-și, în același timp, abordarea specifică și diferențiată și ținând cont de condițiile umanitare ale populației siriene. Consiliul consideră că anumite categorii de persoane și entități prezintă o relevanță specială pentru eficacitatea acestor măsuri restrictive, dat fiind contextul specific actual al Siriei.
(6) Consiliul a evaluat că, din cauza controlului strict exercitat asupra economiei de către regimul sirian, un cerc restrâns de oameni de afaceri importanți care acționează în Siria este în măsură să își mențină acest statut doar bucurându-se de o strânsă colaborare cu regimul și de sprijinul acestuia și exercitând influență în cadrul regimului. Consiliul consideră că ar trebui să dispună măsuri restrictive pentru a impune restricții privind admiterea și înghețarea tuturor fondurilor și resurselor economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de oamenii de afaceri importanți care acționează în Siria identificați de Consiliu și enumerați în anexa I pentru a-i împiedica pe aceștia să acorde sprijin financiar sau material regimului și pentru a crește, prin influența lor, presiunea asupra regimului însuși, determinându-l să își modifice politicile de represiune.
(7) Consiliul a evaluat că, în contextul în care puterea este exercitată în Siria, în mod tradițional, pe baza legăturilor de familie, în actualul regim sirian puterea este concentrată în principal în rândul membrilor influenți ai familiilor Assad și Makhlouf. Consiliul consideră că ar trebui să prevadă măsuri restrictive de înghețare a tuturor fondurilor și resurselor economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de anumiți membri ai familiilor Assad și Makhlouf și să impună restricții privind admiterea pentru aceste persoane identificate de Consiliu și enumerate în anexa I, atât pentru a influența în mod direct regimul, prin intermediul membrilor acestor familii, să își modifice politicile de represiune, cât și pentru a evita riscul de eludare a măsurilor restrictive prin intermediul membrilor familiei.
(8) Miniștrii din cadrul guvernului sirian ar trebui să fie considerați responsabili în solidar de politica represivă desfășurată de regimul sirian. Consiliul a evaluat că, în contextul special al actualului regim sirian, foștii miniștri ai guvernului sirian sunt susceptibili de a exercita în continuare o influență în cadrul acestui regim. Prin urmare, Consiliul consideră că ar trebui să prevadă măsuri restrictive de înghețare a tuturor fondurilor și resurselor economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate atât de miniștrii din cadrul actualului guvern sirian, cât și de miniștrii care au deținut această funcție începând cu luna mai 2011, și să impună restricții privind admiterea pentru aceste persoane identificate de Consiliu și enumerate în anexa I.
(9) Forțele armate siriene sunt un mijloc esențial prin care regimul își pune în aplicare politicile represive și comite încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar, iar ofițerii activi din cadrul acestor forțe armate prezintă un risc grav de a comite în continuare astfel de încălcări. În plus, în contextul special al forțelor armate siriene, Consiliul a evaluat că foștii ofițeri superiori din forțele armate sunt susceptibili de a exercita în continuare o influență în cadrul regimului. Prin urmare, Consiliul consideră că ar trebui să prevadă măsuri restrictive de înghețare a tuturor fondurilor și resurselor economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate atât de ofițeri superiori din forțele armate siriene, cât și de foști ofițeri superiori din forțele armate siriene care au deținut această funcție începând cu luna mai 2011 și să impună restricții privind admiterea pentru aceste persoane identificate de Consiliu și enumerate în anexa I.
(10) Serviciile de securitate și de informații siriene sunt un mijloc esențial prin care regimul își pune în aplicare politicile represive și comite încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar, iar ofițerii activi din cadrul acestor servicii prezintă un risc grav de a comite în continuare astfel de încălcări. În plus, în contextul special al serviciilor de securitate și de informații siriene, Consiliul a evaluat că foștii ofițeri din cadrul acestor servicii sunt susceptibili de a exercita în continuare o influență în cadrul regimului. Prin urmare, Consiliul consideră că ar trebui să prevadă măsuri restrictive de înghețare a fondurilor și resurselor economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate atât de membrii serviciilor de securitate și de informații siriene, cât și de foști membri care au activat în cadrul acestor servicii începând cu luna mai 2011 și să impună restricții privind admiterea pentru aceste persoane identificate de Consiliu și enumerate în anexa I.
(11) Consiliul a evaluat că milițiile afiliate regimului sprijină regimul sirian în politicile sale represive, comit încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar, la ordinul regimului sirian și în numele acestuia, și că membrii acestor miliții prezintă un risc grav de a comite în continuare astfel de încălcări. Prin urmare, Consiliul consideră că ar trebui să prevadă măsuri restrictive de înghețare a tuturor fondurilor și resurselor economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de membrii milițiilor afiliate regimului sirian și să impună restricții privind admiterea pentru aceste persoane identificate de Consiliu și enumerate în anexa I.
(12) Pentru a preveni încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar prin utilizarea armelor chimice în Siria, Consiliul consideră că ar trebui să prevadă măsuri restrictive împotriva persoanelor, entităților, unităților, agențiilor, organismelor sau instituțiilor care își desfășoară activitatea în sectorul respectiv, identificate de Consiliu și enumerate în anexa I.
(13) Măsurile restrictive nu aduc atingere privilegiilor și imunităților de care se bucură membrii misiunilor diplomatice și consulare acreditate într-un stat membru al UE, în conformitate cu dreptul internațional, inclusiv Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961 și Convenția de la Viena privind relațiile consulare din 1963. Mai mult, măsuri restrictive nu aduc atingere îndeplinirii funcțiilor diplomatice și asistenței consulare a statelor membre în Siria.
(14) Persoanele sau entitățile din cadrul unei categorii menționate în considerentele (6)-(12) nu ar trebui să facă obiectul măsurilor restrictive în cazul în care există suficiente informații privind faptul că aceste persoane sau entități nu sunt sau nu mai sunt asociate regimului ori nu exercită influență asupra acestuia sau nu prezintă un risc real de eludare.
(15) (14) Toate deciziile de includere pe listă ar trebui luate la nivel individual și de la caz la caz, ținând seama de proporționalitatea măsurii.
(16) (15) Prin urmare, Decizia 2013/255/PESC (2), care a înlocuit Decizia 2011/273/PESC, ar trebui să fie modificată în consecință,