Recitale
(1) Spania a informat Comisia cu privire la o măsură de interzicere a introducerii pe piață a unui perforator percutant de tipul Dayron/70000, importat în Spania de către HIDALGO'S GROUP, Spania.
(2) Perforatorul percutant purta marcajul CE, în conformitate cu Directiva 2006/42/CE.
(3) Motivul luării măsurii a fost neconformitatea perforatorului percutant cu cerințele esențiale de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I la Directiva 2006/42/CE, punctele 1.3.2 – Riscul de rupere în timpul funcționării, 1.7.3 – Marcarea echipamentelor tehnice și 1.7.4.2 – Conținutul instrucțiunilor, deoarece aparatul nu a corespuns cerințelor încercării de rezistență, cadrul acestuia rupându-se în timpul încercării, ceea ce a generat, în consecință, un risc de tăiere și/sau a permis accesul la părțile active ale perforatorului.
(4) Spania a informat distribuitorul și importatorul cu privire la aceste deficiențe. Importatorul a luat în mod voluntar măsurile necesare de retragere a produselor neconforme de pe piață.
(5) Documentația disponibilă, observațiile formulate și măsurile luate de părțile în cauză demonstrează că perforatorul percutant de tipul Dayron/70000 nu respectă cerințele esențiale de sănătate și siguranță prevăzute de Directiva 2006/42/CE. Prin urmare, este oportun să se considere justificată măsura luată de autoritățile spaniole,