Recitale
(1) La 18 decembrie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/932/PESC (1).
(2) La 14 aprilie 2015, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 2216 (2015), care impune, între altele, un embargo asupra armelor împotriva lui Ali Abdullah Saleh, lui Abdullah Yahya Al Hakim, lui Abd al-Khaliq Al-Huthi, precum și împotriva persoanelor fizice și entităților desemnate de Comitetul instituit în temeiul punctului 19 din Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (RCSONU) 2140 (2014). Aceasta nu aduce atingere interdicției generale de a pune la dispoziție resurse economice, în mod direct sau indirect, către sau în beneficiul persoanelor sau entităților respective.
(3) RCSONU 2216 (2015) subliniază, de asemenea, că actele care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea Yemenului pot include și încălcări ale embargoului asupra armelor sau împiedicarea furnizării de asistență umanitară Yemenului, împiedicarea accesului la asistență umanitară ori împiedicarea distribuirii acesteia în Yemen.
(4) RCSONU 2216 (2015) desemnează în plus două persoane care fac obiectul măsurilor restrictive impuse prin punctele 11 și 15 din RCSONU 2140 (2014).
(5) Prin urmare, Decizia 2014/932/PESC ar trebui modificată în consecință,