Recitale
(1) Protocolul 1 la Acordul dintre Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Republica Turcia privind schimburile comerciale cu produse care intră sub incidența Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (1) („acordul”) se referă la definirea noțiunii de „produse originare” și la metodele de cooperare administrativă („protocolul 1”).
(2) Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene (2) („convenția”) stabilește dispoziții cu privire la originea mărfurilor comercializate în temeiul acordurilor relevante încheiate între părțile contractante.
(3) Uniunea și Turcia au semnat convenția la 15 iunie 2011 și, respectiv, la 4 noiembrie 2011.
(4) Uniunea și Turcia și-au depus instrumentele de acceptare pe lângă depozitarul convenției la 26 martie 2012 și, respectiv, la 4 decembrie 2013. În consecință, în aplicarea articolului 10 alineatul (3) din convenție, convenția a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012 și pentru Turcia la 1 februarie 2014.
(5) Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, Comitetul mixt instituit prin acord ar trebui să adopte o decizie de înlocuire a protocolului 1 cu un nou protocol care, în ceea ce privește regulile de origine, să facă trimitere la convenție.
(6) Poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt ar trebui, prin urmare, să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,
(1) Articolul 6 alineatul (2) din Acordul dintre Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Republica Turcia privind schimburile comerciale cu produse care intră sub incidența Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului („acordul”) face trimitere la protocolul 1 la acord („protocolul 1”) care stabilește regulile de origine și prevede cumulul de origine între Uniune, Turcia și alte părți contractante la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene („convenția”) (2).
(2) Conform articolului 39 din protocolul 1, Comitetul mixt instituit în temeiul articolului 14 din acord poate decide să modifice dispozițiile respectivului protocol.
(3) Convenția urmărește să înlocuiască protocoalele privind regulile de origine aflate în prezent în vigoare între țările din zona paneuromediteraneeană cu un act juridic unic.
(4) Uniunea și Turcia au semnat convenția la 15 iunie 2011 și, respectiv, la 4 noiembrie 2011.
(5) Uniunea și Turcia și-au depus instrumentele de acceptare pe lângă depozitarul convenției la 26 martie 2012 și, respectiv, la 4 decembrie 2013. În consecință, în aplicarea articolului 10 alineatul (3) din convenție, convenția a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012 și pentru Turcia la 1 februarie 2014.
(6) Convenția a inclus participanții la procesul de stabilizare și de asociere în zona de cumul de origine paneuromediteraneeană.
(7) Prin urmare, protocolul 1 ar trebui modificat astfel încât să facă trimitere la convenție,