Începe proba gratuită

Decizie 2015/702 · CELEX 32015D0702

Decizia (UE) 2015/702 a Consiliului din 13 iulie 2007 privind semnarea și punerea în aplicare în mod provizoriu a unui protocol la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Libaneză, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Maltei, Republicii Polone, Republicii Slovenia și Republicii Slovace la Uniunea Europeană

Data act
13.07.2007
Intrare in vigoare
01.01.1001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_113_R_0001
Status
In vigoare
aderare la un acord Cehia Cipru Estonia Letonia Liban Lituania Malta Polonia protocol la un acord relații externe ale Uniunii Europene Slovacia

Recitale

(1) La data de 10 februarie 2004, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă, în numele Comunității și al statelor sale membre, negocieri cu Republica Libaneză în vederea adaptării Acordului de asociere euro-mediteraneean între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Libaneză, pe de altă parte (1), pentru a ține seama de aderarea noilor state membre la UE.

(2) Aceste negocieri au fost între timp încheiate, spre satisfacția Comisiei.

(3) Textul protocolului negociat cu Republica Libaneză prevede, la articolul 9 alineatul (2), aplicarea în mod provizoriu a protocolului înainte de intrarea acestuia în vigoare.

(4) Sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, protocolul ar trebui să fie semnat în numele Comunității și al statelor sale membre și să se aplice în mod provizoriu,

Articolul 1

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze, în numele Comunității și al statelor sale membre, protocolul la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Libaneză, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Maltei, Republicii Polone, Republicii Slovenia și Republicii Slovace la Uniunea Europeană. Textul protocolului este anexat la prezenta decizie.

Articolul 2

Sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, protocolul se aplică în mod provizoriu.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.