Începe proba gratuită

Decizie 2015/620 · CELEX 32015D0620

Decizia (PESC) 2015/620 a Consiliului din 20 aprilie 2015 de modificare a Deciziei 2010/788/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Republicii Democratice Congo

Data act
20.04.2015
Intrare in vigoare
22.04.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_102_R_0009
Status
In vigoare
comerț cu arme Congo, Republica Democratică controlul armamentelor îndepărtare sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) La 20 decembrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/788/PESC (1).

(2) La 29 ianuarie 2015, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 2198 (2015) privind Republica Democratică Congo (RDC). Rezoluția menționată dispune anumite modificări ale criteriilor de desemnare în ceea ce privește restricțiile de călătorie și înghețarea fondurilor, astfel cum au fost impuse prin Rezoluția 1807 (2008) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

(3) La 5 februarie 2015, Comitetul Consiliului de Securitate instituit în temeiul Rezoluției 1533 (2004) al Organizației Națiunilor Unite privind Republica Democratică Congo a publicat o listă actualizată de persoane și entități care fac obiectul măsurilor restrictive.

(4) Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii pentru a pune în aplicare modificările respective,

Articolul 1

Decizia 2010/788/PESC se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2 alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) furnizării, vânzării sau transferului de armament și de orice materiale conexe sau furnizării de asistență tehnică, de finanțare, de servicii de brokeraj și de alte servicii legate de armament și materiale conexe, destinate exclusiv sprijinirii Misiunii Organizației Națiunilor Unite pentru stabilizare în Republica Democratică Congo (MONUSCO) sau utilizării de către aceasta;” . 2. Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Se aplică măsuri restrictive, astfel cum sunt prevăzute la articolul 4 alineatul (1) și la articolul 5 alineatele (1) și (2), împotriva persoanelor și entităților desemnate de Comitetul pentru sancțiuni pentru implicarea în acte care amenință pacea, stabilitatea sau securitatea RDC sau pentru sprijinirea unor astfel de acte. Astfel de acte includ: (a) încălcarea embargoului asupra armelor și măsurile conexe menționate la articolul 1; (b) a avea calitatea de responsabil politic și militar al grupărilor armate străine care își desfășoară activitatea în RDC și care se opun dezarmării și repatrierii sau relocării voluntare a combatanților care fac parte din aceste grupări; (c) a avea calitatea de responsabil politic și militar al milițiilor congoleze, inclusiv cei care primesc sprijin din exteriorul RDC și care împiedică participarea combatanților lor la procesul de dezarmare, demobilizare și reintegrare; (d) recrutarea sau utilizarea de copii în conflicte armate din RDC, cu încălcarea dreptului internațional aplicabil; (e) implicarea în planificarea, conducerea sau participarea la acte care vizează copii sau femei în situații de conflict armat, inclusiv omoruri și mutilări, violuri și alte violențe sexuale, răpiri, strămutări forțate, precum și atacuri asupra școlilor și spitalelor; (f) împiedicarea accesului la ajutoarele umanitare sau a distribuirii acestora în RDC; (g) sprijinirea persoanelor sau entităților, inclusiv a grupărilor armate, implicate în activități de destabilizare în RDC prin comerțul ilicit cu resurse naturale, inclusiv aur sau floră și faună sălbatică, precum și produse derivate din flora și fauna sălbatică; (h) fapta de a acționa în numele sau la ordinele unei persoane sau entități desemnate sau care acționează în numele sau la ordinele unei entități deținute sau controlate de o persoană sau de o entitate desemnată; (i) planificarea, conducerea, sponsorizarea sau participarea la atacuri împotriva forțelor de menținere a păcii ale MONUSCO sau a personalului ONU; (j) furnizarea de sprijin financiar, material sau tehnologic, ori de bunuri sau servicii, unei persoane sau unei entități desemnate. Persoanele și entitățile relevante sunt enumerate în anexă.”

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.