Începe proba gratuită

Decizie 2015/579 · CELEX 32015D0579

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/579 a Comisiei din 9 aprilie 2015 de stabilire a contribuției financiare din partea Uniunii pentru cheltuielile suportate de Italia în 2012 pentru finanțarea măsurilor de urgență în vederea combaterii gripei aviare [notificată cu numărul C(2015) 2235]

Data act
09.04.2015
Intrare in vigoare
10.04.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_096_R_0006
Status
In vigoare
ajutor financiar angajament de cheltuieli asistență de urgență gripă aviară inspecție veterinară Italia repartiția finanțării UE

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei (2) stabilește normele privind plata unei contribuții financiare din partea Uniunii pentru măsurile de urgență luate în vederea eradicării anumitor boli animale, incluzând gripa aviară. Articolul 7 din regulamentul menționat stabilește documentele care trebuie furnizate de către statul membru care solicită o contribuție financiară din partea Uniunii și termenele pentru transmiterea acestor documente.

(2) Decizia de punere în aplicare 2013/775/UE a Comisiei (3) prevede o contribuție financiară din partea Uniunii care urmează a fi acordată Italiei pentru costurile suportate de acest stat membru în vederea adoptării măsurilor de combatere a gripei aviare în 2012, în conformitate cu Decizia 2009/470/CE a Consiliului (4). În consecință, o primă tranșă în valoare de 40 000,00 EUR pentru 2012 a fost plătită acestui stat membru ca parte a contribuției financiare a Uniunii. În plus, Decizia de punere în aplicare 2013/775/UE prevede că valoarea contribuției financiare a Uniunii se stabilește printr-o decizie ulterioară care urmează să fie adoptată în conformitate cu procedura menționată în decizia respectivă.

(3) Regulamentul (UE) nr. 652/2014 prevede efectuarea de plăți către statele membre în circumstanțele respective. În această privință, regulamentul prevede adoptarea unor acte de punere în aplicare care stabilesc contribuția financiară. În plus, regulamentul în cauză a abrogat Decizia 2009/470/CE, iar trimiterile la decizia respectivă se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (UE) nr. 652/2014.

(4) Prin Decizia de punere în aplicare 2013/775/UE, cerințele prevăzute în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (5), în special la articolul 84, au fost respectate.

(5) La 19 august 2014, Italia a prezentat Comisiei o cerere oficială de rambursare însoțită de un raport financiar, de documente justificative și de un raport epidemiologic pentru fiecare exploatație în care au fost sacrificate și distruse animale. Cererea de rambursare pentru 2012 se ridică la suma de 1 431 549,96 EUR. Cu toate acestea, în urma examinării documentelor depuse de acest stat membru, suma de 68 238,40 EUR este considerată neeligibilă pentru rambursare, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.

(6) Prin urmare, contribuția finală pentru 2012 poate fi stabilită la 1 363 311,56 EUR, reprezentând diferența dintre suma solicitată pentru rambursare și suma neeligibilă. După deducerea primei tranșe menționate în considerentul 2, soldul care urmează să fie plătit Italiei pentru 2012 poate fi fixat la 1 323 311,56 EUR.

(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

(1) Contribuția financiară din partea Uniunii la cheltuielile suportate de Italia în 2012 pentru finanțarea măsurilor de urgență în vederea combaterii gripei aviare este stabilită la 1 363 311,56 EUR. (2) Soldul contribuției financiare din partea Uniunii care urmează să fie plătit Italiei este stabilit la 1 323 311,56 EUR.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Italiene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.