Începe proba gratuită

Decizie 2015/103 · CELEX 32015D0103

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/103 a Comisiei din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) [notificată cu numărul C(2015) 53]

Data act
16.01.2015
Intrare in vigoare
19.01.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_016_R_0008
Status
In vigoare
cheltuieli agricole comunitare FEADR FEGA fonduri pentru agricultură țări ale UE

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului (2) și, începând cu 1 ianuarie 2015, în conformitate cu articolul 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia are obligația de a efectua verificările necesare, de a comunica statelor membre rezultatele verificărilor respective, de a lua notă de observațiile statelor membre, de a iniția discuții bilaterale în vederea ajungerii la un acord cu statele membre în cauză și de a le comunica acestora concluziile sale în mod oficial.

(2) Statele membre au avut posibilitatea de a solicita lansarea unei proceduri de conciliere. În unele cazuri, această posibilitate a fost utilizată, iar rapoartele emise în urma acestei proceduri au fost examinate de Comisie.

(3) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pot fi finanțate numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea normelor Uniunii Europene.

(4) Verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte dintre cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinesc această condiție și, prin urmare, nu pot fi finanțate în cadrul FEGA și FEADR.

(5) Ar trebui indicate sumele care nu sunt recunoscute ca fiind imputabile FEGA și FEADR. Aceste sume nu privesc cheltuieli efectuate cu mai mult de douăzeci și patru de luni înainte de notificarea scrisă privind rezultatele verificărilor, adresată de Comisie statelor membre.

(6) În ceea ce privește cazurile vizate de prezenta decizie, evaluarea sumelor care trebuie excluse din motive de neconformitate cu legislația Uniunii Europene a fost comunicată de Comisie statelor membre într-un raport de sinteză pe această temă.

(7) Prezenta decizie nu aduce atingere concluziilor de ordin financiar pe care Comisia ar putea să le tragă în urma hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele aflate pe rol la 1 septembrie 2014,

Articolul 1

Sumele stabilite în anexă și care se referă la cheltuielile efectuate de agențiile de plăți acreditate ale statelor membre și declarate în cadrul FEGA sau în cadrul FEADR se exclud de la finanțarea din partea Uniunii.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei, Republicii Bulgaria, Republicii Cehe, Republicii Federale Germania, Republicii Estonia, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Republicii Lituania, Ungariei, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, României și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.