Recitale
(1) Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale internaționale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale care a făcut obiectul Regulamentului (CE) nr. 546/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (4) sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, precum și pentru a le oferi asistență în reintegrarea pe piața muncii.
(2) FEG nu depășește o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), după cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013.
(3) La 29 iulie 2014, Grecia a depus o cerere de mobilizare a FEG în ceea ce privește disponibilizările care au avut loc în cadrul Odyssefs Fokas S.A. din Grecia, care a fost completată cu informații suplimentare în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Această cerere îndeplinește cerințele pentru stabilirea unei contribuții financiare din FEG astfel cum sunt prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013.
(4) În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013, Grecia a decis, de asemenea, să furnizeze servicii personalizate cofinanțate prin FEG tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET).
(5) Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a oferi o contribuție financiară în valoare de 6 444 000 EUR ca răspuns la cererea depusă de Grecia,