Începe proba gratuită

Regulament 2014/1320 · CELEX 32014R1320

Regulamentul (UE) nr. 1320/2014 al Comisiei din 1 decembrie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea

Data act
01.12.2014
Intrare in vigoare
20.12.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_361_R_0001
Status
In vigoare
conservarea resurselor protecția faunei protecția florei restricții comerciale specii protejate

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 338/97 conține liste cu speciile de animale și plante în cazul cărora comerțul este supus restricțiilor sau controalelor. În aceste liste sunt cuprinse listele din anexele la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES), denumită în continuare „convenția”.

(2) Următoarele specii au fost incluse recent în anexa III la convenție: Dalbergia tucurensis (cu adnotare) la cererea Nicaraguei; Antilope cervicapra, Boselaphus tragocamelus, Capra hircus aegagrus, Capra sibirica, Gazella bennettii, Pseudois nayaur, Axis porcinus, Herpestes edwardsi, Herpestes javanicus, Hyaena hyaena, Lophura leucomelanos, Pavo cristatus, Pucrasia macrolopha la cererea Pakistanului; Quercus mongolica și Fraxinus mandshurica (ambele cu adnotare) la cererea Federației Ruse.

(3) Niciun stat membru nu a formulat rezerve cu privire la aceste modificări.

(4) În consecință, ca urmare a modificărilor aduse anexei III la convenție, trebuie modificată anexa C la Regulamentul (CE) nr. 338/97.

(5) Specia Lygodactylus williamsi figurează pe lista roșie a IUCN ca fiind „grav amenințată cu dispariția” și este endemică într-o zonă restrânsă din Tanzania. Conform rapoartelor, colectarea în vederea comerțului internațional cu animale de companie afectează direct specia la un nivel care poate constitui o amenințare pentru populație. Se știe faptul că specia este comercializată în Uniune, în principal exemplare procurate din sălbăticie, și că, în mod evident, există cerere pentru acestea. Prin urmare, se pare că Lygodactylus williamsi îndeplinește criteriile de includere în lista din anexa B la Regulamentul (CE) nr. 338/97, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (c) punctul (i) din regulamentul respectiv. Comisia a consultat Republica Unită Tanzania cu privire la eventuala includere a speciei în anexa B la Regulamentul (CE) nr. 338/97. Prin urmare, Lygodactylus williamsi ar trebui inclusă în anexa B la regulamentul respectiv.

(6) Specia Bradypus pygmaeus a fost separată de Bradypus variegatus în 2001. Din cauza unei omisiuni, această specie nu a fost inclusă în anexa II la convenție. Omisiunea respectivă a fost rectificată la 20 noiembrie 2013 și, prin urmare, Bradypus pygmaeus ar trebui în prezent inclusă în anexa B la Regulamentul (CE) nr. 338/97.

(7) Specia Lophura leucomelanos ar trebui eliminată din anexa D, deoarece a fost inclusă în anexa C.

(8) Definițiile termenilor „extras”, „produse finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul”, „pudră” și „așchii de lemn” ar trebui incluse în „Notele privind interpretarea anexelor A, B, C și D”, deoarece au fost aprobate la a 16-a reuniune a Conferinței părților la convenție, care a avut loc în martie 2013.

(9) Nota de subsol referitoare la Agalychnis spp. ar trebui eliminată, deoarece aceasta a devenit redundantă în urma adoptării listei taxonomice de control a amfibienilor incluși în listele convenției.

(10) Adnotarea privind coralii ar trebui actualizată pentru a asigura conformitatea acesteia cu anexele la convenție.

(11) Din motive de claritate, au fost aduse câteva modificări în redactarea anexelor.

(12) Având în vedere amploarea modificărilor, din motive de claritate, este oportună înlocuirea în întregime a anexei la regulamentul respectiv.

(13) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 338/97 ar trebui modificat în consecință.

(14) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice, instituit în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 338/97,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.