Recitale
(1) La 23 martie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 267/2012.
(2) Prin hotărârea sa din 3 iulie 2014 în cauzele T-155/13, T-157/13 și T-181/13 (2), Tribunalul Uniunii Europene a anulat decizia Consiliului de a include Babak Zanjani, Sorinet Commercial Trust Bankers și Universitatea de tehnologie Sharif pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzută în anexa IX la Regulamentul (UE) nr. 267/2012.
(3) Babak Zanjani, Sorinet Commercial Trust Bankers și Universitatea de tehnologie Sharif ar trebui incluse din nou pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive, pe baza unei noi expuneri de motive.
(4) Consiliul consideră că ar trebui modificate motivele pentru includerea pe listă a unei entități, astfel cum figurează în anexa IX la Regulamentul (UE) nr. 267/2012.
(5) Informațiile de identificare referitoare la patru entități de pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în anexa IX la Regulamentul (UE) nr. 267/2012 ar trebui să fie modificate.
(6) Regulamentul (UE) nr. 267/2012 ar trebui modificat în consecință,