Începe proba gratuită

Regulament 2014/1108 · CELEX 32014R1108

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1108/2014 al Comisiei din 20 octombrie 2014 privind autorizarea unui preparat de Clostridium butyricum (FERM BP-2789) ca aditiv pentru hrana animalelor destinat curcanilor pentru îngrășat și curcanilor crescuți pentru reproducție (deținătorul autorizației: Miyarisan Pharmaceutical Co.Ltd. reprezentat de Miyarisan Pharmaceutical Europe S.L.U.) Text cu relevanță pentru SEE

Data act
20.10.2014
Intrare in vigoare
10.11.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_301_R_0007
Status
Inactiv
autorizație de vânzare hrană pentru animale păsări domestice siguranță alimentară supliment alimentar

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere privind o nouă utilizare a preparatului de Clostridium butyricum (FERM BP-2789). Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare conform articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, precum și de datele relevante în sprijinul acesteia.

(3) Cererea se referă la autorizarea preparatului de Clostridium butyricum FERM-BP 2789 ca aditiv pentru hrana animalelor destinat curcanilor pentru îngrășat și curcanilor crescuți pentru reproducție, în vederea clasificării în categoria de aditivi „aditivi zootehnici”.

(4) Utilizarea preparatului de Clostridium butyricum (FERM BP-2789), aparținând categoriei „aditivilor zootehnici”, a fost autorizată ca aditiv pentru hrana animalelor pe o perioadă de zece ani pentru puii pentru îngrășare prin Regulamentul (CE) nr. 903/2009 al Comisiei (2), precum și pentru specii aviare minore (cu excepția păsărilor ouătoare) și pentru purceii înțărcați și specii porcine minore (înțărcate) prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 373/2011 al Comisiei (3).

(5) În avizul său din 4 martie 2014 (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Clostridium butyricum (FERM BP-2789) nu are efecte nocive asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului. De asemenea, aceasta a concluzionat că aditivul are potențialul de a îmbunătăți performanța în cazul curcanilor pentru îngrășare și că această concluzie poate fi extinsă la curcanii crescuți pentru reproducție. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizarea ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(6) Evaluarea preparatului de Clostridium butyricum (FERM BP-2789) indică faptul că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată, conform anexei la prezentul regulament.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivilor zootehnici” și grupei funcționale a „stabilizatorilor florei intestinale”, este autorizat ca aditiv pentru hrana animalelor, sub rezerva condițiilor menționate în aceeași anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.