Recitale
(1) Între 14 august și 5 septembrie 2013, Italia a confirmat și notificat prezența gripei aviare înalt patogene de subtip H7N7. Apariția unui focar al acestei boli a fost confirmată în trei exploatații comerciale industriale de găini ouătoare, într-o exploatație comercială industrială de puicuțe ouătoare, într-o exploatație comercială industrială de curcani și într-o fermă rurală de cocoși.
(2) Italia a luat, fără întârziere și în mod eficient, toate măsurile necesare prevăzute în conformitate cu Directiva 2005/94/CE a Consiliului (2). În special, autoritățile italiene au instituit zone de protecție, de supraveghere și zone de restricție suplimentare și au luat măsurile preventive, de control și de monitorizare în temeiul Deciziilor de punere în aplicare 2013/439/UE (3) și 2013/443/UE (4) ale Comisiei. Procedând astfel, acestea au fost în măsură să elimine rapid amenințarea. Până la 30 iunie 2014, au fost aplicabile măsuri suplimentare de control la nivelul Uniunii și măsuri naționale conexe, inclusiv dispoziții pentru repopularea exploatațiilor și teste de laborator după eradicarea focarelor.
(3) La 2 septembrie 2013, autoritățile italiene au informat Comisia că măsurile sanitare restrictive aplicate pentru limitarea și eradicarea răspândirii virusului au afectat anumiți operatori, aceștia suferind pierderi de venituri care nu sunt eligibile pentru a beneficia de contribuția financiară a Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 652/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(4) La 4 februarie 2014, Comisia a primit o cerere oficială de la autoritățile italiene pentru finanțarea parțială a anumitor măsuri excepționale de sprijin în conformitate cu articolul 220 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
(5) Ca urmare a măsurilor preventive, au apărut dificultăți legate de transportul și comercializarea ouălor pentru incubație și a puilor de o zi. Hong Kong, Filipine, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au interzis importurile de păsări de curte din Italia. În plus, restricțiile de circulație au cauzat pierderi indirecte suplimentare ca urmare a necesității de a distruge sau de a prelucra ouăle pentru incubație.
(6) În conformitate cu articolul 220 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, finanțarea parțială din partea Uniunii este echivalentă cu 50 % din cheltuielile suportate de Italia pentru măsurile excepționale de sprijin. Cantitățile maxime eligibile pentru finanțare în cadrul fiecărei măsuri excepționale de sprijinire a pieței ar trebui să fie stabilite de Comisie după examinarea cererii primite din partea Italiei.
(7) Pentru a evita orice risc de supracompensare, ar trebui să se stabilească o sumă forfetară de finanțare parțială, la un nivel adecvat pentru fiecare produs. La stabilirea nivelului maxim de finanțare parțială din partea Uniunii, ar trebui avute în vedere mai multe elemente. În special, având în vedere că ouăle pentru incubație ale speciei Gallus domesticus sunt singurele autorizate să fie transformate în produse alimentare, finanțarea parțială din partea Uniunii acordată acestora ar trebui să fie mai mică pentru ouăle prelucrate decât pentru distrugerea tuturor celorlalte ouă pentru incubație.
(8) De asemenea, ouăle pentru consum ale speciilor de Gallus domesticus, prevăzute inițial pentru consumatorii finali, au fost prelucrate în produse din ouă pasteurizate ca urmare a restricțiilor impuse exploatațiilor de destinație situate în zone de supraveghere sau în zone de restricție suplimentare.
(9) În plus, au existat pierderi financiare cauzate de distrugerea ouălor pentru incubație sau a puilor, de sacrificarea anticipată parțială a efectivelor de reproducție, de sacrificarea anticipată a puilor de carne, de diminuarea cantităților de ouă pentru incubație eclozate din cauza reducerii temporare a producției impuse ca măsură de biosecuritate preventivă și, prin urmare, de imposibilitatea de populare cu pui a exploatațiilor, precum și de sacrificarea puicuțelor ouătoare.
(10) Sunt afectate de respectivele măsuri ouătoarele și puii de carne din speciile Gallus domesticus, curcanii, bibilicile și rațele.
(11) Scăderea nivelului de biosecuritate ca urmare a apariției acestor focare a provocat pierderi importante pentru operatori, care ar trebui să fie compensate.
(12) Pentru a evita orice risc de dublă finanțare, nu ar trebui să se fi primit compensări pentru pierderile suferite prin intermediul unui ajutor de stat sau al asigurărilor, iar finanțarea parțială din partea Uniunii în temeiul prezentului regulament ar trebui să se limiteze la produsele eligibile pentru care nu s-a primit nicio contribuție financiară din partea Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 652/2014.
(13) Amploarea și durata măsurilor excepționale de sprijin prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru sprijinirea pieței în cauză.
(14) Pentru a asigura o bună gestiune financiară a măsurilor, Italia ar trebui să efectueze plățile către beneficiar până cel târziu la 30 septembrie 2015.
(15) Pentru a asigura eligibilitatea și exactitatea plăților, autoritățile italiene ar trebui să efectueze verificări ex ante.
(16) Pentru a permite Uniunii să își exercite controlul financiar, autoritățile italiene ar trebui să comunice Comisiei rezultatele verificării plăților.
(17) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,