Recitale
(1) În anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 sunt enumerate persoanele, entitățile și organismele cărora, pe baza a ceea ce s-a stabilit de către Comitetul pentru sancțiuni, instituit în temeiul Rezoluției 1718 (2006) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite cu privire la Republica Populară Democrată Coreeană (Comitetul pentru sancțiuni) sau de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) în conformitate cu punctul 8 litera (d) din Rezoluția 1718 (2006) a CSONU, li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat.
(2) La 28 iulie 2014, Comitetul pentru sancțiuni a aprobat adăugarea unei noi entități pe lista sa consolidată a persoanelor și a entităților cărora li se aplică măsurile restrictive. În anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 sunt enumerate persoanele, entitățile și organismele care au fost desemnate de Consiliu în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Decizia 2013/183/PESC a Consiliului privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene (2), în conformitate cu ceea ce s-a stabilit de către Comitetul pentru sancțiuni sau de către CSONU. Anexa IV ar trebui modificată în consecință.
(3) La 30 iulie 2014, Comitetul pentru sancțiuni a actualizat informațiile de identificare referitoare la o serie de persoane și entități cărora li se aplică măsurile restrictive. La data de 8 octombrie 2014, pe baza a ceea ce s-a stabilit de către Comitetul de sancțiuni, Consiliul a decis (3) să modifice informațiile referitoare la o serie de entități de pe lista persoanelor, a entităților și a organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, anexa IV la regulament ar trebui modificată în consecință.
(4) În anexa V la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 sunt enumerate persoanele, entitățile și organismele care nu sunt cuprinse în anexa IV și care au fost desemnate de către Consiliu în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2013/183/PESC a Consiliului. La data de 9 octombrie 2014, Consiliul a decis să se elimine o persoană de pe lista prevăzută în anexa V. Prin urmare, anexa V ar trebui modificată.
(5) Pentru a garanta eficacitatea măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare imediat,