Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 514/2014 stabilește dispozițiile generale privind punerea în aplicare a Fondului pentru azil, migrație și integrare, precum și a instrumentului de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor.
(2) Experiența a demonstrat faptul că cetățenii Uniunii Europene nu cunosc îndeajuns rolul jucat de Uniune în finanțarea programelor. Prin urmare, este necesar să se definească în detaliu măsurile de informare și publicitate necesare pentru a remedia această lipsă de comunicare și informare.
(3) Ar trebui stabilite măsurile minime necesare pentru a informa beneficiarii potențiali cu privire la posibilitățile de finanțare oferite în comun de Uniune și de statele membre prin intermediul programului național. Prin aceasta se va garanta faptul că informațiile privind posibilitățile de finanțare sunt diseminate la scară largă în rândul tuturor părților interesate și sprijină transparența. Pentru a spori și mai mult transparența în ceea ce privește utilizarea fondurilor, ar trebui publicate lista beneficiarilor, numele proiectelor și valoarea fondurilor publice alocate proiectelor.
(4) Pentru a permite aplicarea promptă a măsurilor prevăzute în prezentul regulament și pentru a nu întârzia aprobarea și punerea în aplicare a programelor naționale, regulamentul ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(5) Regatul Unit și Irlanda au obligații în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 și sunt supuse, prin urmare, dispozițiilor prezentului regulament.
(6) Danemarca nu are obligații în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 sau al prezentului regulament,